NĂDLAC. Miercuri, 23 martie, în jurul orei 19:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, doi cetățeni români, în vârstă de 33 ani, respectiv 42, aflați la volanul a două autoutilitare înmatriculate în România.
“În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijloacelor de transport, poliţiştii de frontieră au identificat două spaţii special amenajate între compartimentul pentru marfă și bancheta din spate a habitaclului destinat persoanelor.
În interiorul celor două compartimente au fost descoperiţi ascunşi 16 cetăţeni din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 22 și 51 de ani, care au intrat legal în ţară în baza documentelor personale”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Arad.
Câteva minute mai târziu, la același punct de trecere a frontierei, s-a prezentat în vederea efectuării formalităţilor, pentru a ieși din țară, un cetățean român aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Italia, însoțit de un cetățean din Sri Lanka.
Potrivit reprezentanților STPF Arad, în baza analizei de risc a fost efectuat controlul fizic asupra autoturismului, iar în interiorul acestuia au fost descoperite bagajele și documentele de identitate ale persoanelor ascunse în cele două autoutilitare.
Joi dimineața, la acelaşi punct de trecere a frontierei, polițiștii de frontieră arădeni au efectuat controlul amănunțit unui ansamblu rutier, înmatriculat în România, fără încărcătură, condus de un cetățean român, în vârstă de 38 de ani.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în partea din față a semiremorcii, într-un loc special amenajat (perete dublu), 22 de persoane.
“La cercetări, colegii noștri au stabilit că persoanele în cauză sunt 15 cetățeni din Turcia, șase din Siria și unul din Irak, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani”, au precizat reprezentanții STPF Arad.
În ambele cazuri polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru nerespectarea regimului juridic al frontierei de stat de către persoanele depistate ascunse, iar șoferii care au sprijinit grupurile de migranţi sunt cercetați pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.
Trimite articolul
XExpulzati criminalii din Romania si arestati criminalii ce ii transporta si comfiscati odata utilajele cum orice tara europeana o face !!