Printre cele 2.800 de școli și grădinițe din țară se află și 38 de unități de învățământ din județul Arad, cu 50 de clădiri ce vor fi conectate la internet. Conform Ministerului Educației și Cercetării, recent a fost inițiat „Memorandumul privind asigurarea conectării la internet a 2.800 de unități de învățământ preuniversitar de stat din România prin programul voluntar de sprijin”. Prin intermediul memorandumului, Guvernul României, cu aportul operatorilor de comunicații electronice și al industriei de profil din România, va asigura condițiile necesare conectării în regim de urgență a unităților de învățământ preuniversitar de stat la internet.
În județul Arad sunt 38 de unități de învățământ, cu 50 de clădiri: grădinițele cu program normal nr.2 Pecica, Nr.3 Nădlac, Olari, Pâncota și Sânpaul, liceele „Atanasie Marienescu” Lipova (două clădiri), Beliu, Chișineu-Criș, Sebiș și „Sava Brancovici” Ineu, respectiv școlile gimnaziale din Sânpetru German, Agrișu Mare, Vărădia de Mureș, Semlac, Hălmăgel, Iacobini (două clădiri), Socodor (patru clădiri), Mailat (trei clădiri), Șeptreuș, Olari, Dorobanți (două clădiri), Petriș, Zerind, Ususău (trei clădiri), Țipar și Vânători, dar și școlile primare din Vârfurile, Groșii Noi, Julița, Lalașinț, Lazuri, Mânerău, Munar, Păiușeni, Pescari, Roia Nouă, Satu Mare, Sintea Mică, Toc și Turnu.
Dintre acestea, 42 de clădiri se află în comune și opt în orașele Pecica, Nădlac, Pâncota, Lipova, Chișineu-Criș, Ineu și Sebiș. Memorandumul a fost lansat, lista a fost publicată, însă Ministerul Educației și Cercetării a omis să transmită exact cum se va concretiza – și când – promisiunea conectării „în regim de urgență” a unităților de învățământ la internet.
Trimite articolul
Xe bun internetul ăsta că mai invata si tata si mama si poate bunicii cum se fac lectiile de nota 10 ! ha!ha!