ARAD. Zădărnicirea combaterii bolilor. O infracțiune puțin cunoscută până în luna martie a acestui an. De când a debutat pandemia, în luna martie, în județul nostru, polițiștii arădeni au întocmit 39 de dosare penale în ceea ce privește această infracțiune. În mare parte, infracțiunea a fost constatată ca urmare a nerespectării termenului de izolare la domiciliu de către cei confirmați cu virusul SARS-CoV-2.
Infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor este prevăzută în Codul Penal, iar potrivit acestuia „nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Dacă fapta prevăzută este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda”. Însă a fost condamnat cineva pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în județul Arad? „Nu”, a venit răspunsul de la Judecătoria Arad. În schimb, au fost întocmite câteva zeci de dosare penale de către polițiștii arădeni pentru săvârșirea acestei infracțiuni.
Cele mai multe dintre acestea au fost întocmite de Poliția Municipiului Arad. Alte astfel de dosare penale au fost făcute și de polițiștii din Sântana, Nădlac, Lipova, Chișineu-Criș. În fapt, aproape în tot județul. Potrivit statisticii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad, în lunile martie și octombrie au fost întocmite cele mai multe dosare penale vizând această infracțiune: 9 la număr.
În martie, luna în care a debutat pandemia în țara noastră, la nivelul IPJ Arad, s-au înregistrat 9 dosare penale: 2 la Poliția Orașului Sântana și câte 1 la Poliția Municipiului Arad, Poliția Orașului Ineu, Poliția Orașului Pâncota, Poliția Orașului Nădlac, Secția 5 de Poliție Rurală Ineu (Târnova), Secția 7 de Poliție Rurală Lipova (Zăbrani), Secția 10 de Poliție Rurală Gurahonț. În luna următoare, aprilie, au fost înregistrate 3 dosare penale, câte 1 la Poliția Municipiului Arad, Poliția Orașului Sântana și Poliția Orașului Pecica. Luna mai a venit cu 5 dosare penale: 2 întocmite la nivelul Poliției Municipiului Arad, și câte 1 la Poliția Transporturi, Poliția Orașului Sebiș și Poliția Orașului Nădlac. În luna iunie, două dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor au fost întocmite de către Poliția Municipiului Arad, iar alte 2 de către Poliție Orașului Nădlac. Următoarea lună, iulie, a fost înregistrat un singur astfel de dosar penal: la Poliția Orașului Pâncota, în timp ce în luna august nu au fost întocmite dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
În septembrie, Poliția Municipiului Arad și Poliția Orașului Lipova au înregistrat câte un dosar penal fiecare, în timp ce în octombrie, 9 astfel de dosare au fost întocmite: 4 de către Poliția Municipiului Arad, 2 de Poliția Orașului Curtici și câte 1 de către Poliția Orașului Chișineu-Criș, Poliția Orașului Sântana și Poliția Orașului Lipova. În noiembrie au fost înregistrate alte 6 dosare penale, dintre care 2 la Poliția Municipiului Arad și câte 1 la Secția 1 de Poliție Vlaicu, Secția 2 de Poliție Rurală Arad (Semlac), Secția 3 de Poliție Rurală Chișineu – Criș (Șepreuș) și Secția 7 de Poliție Rurală Lipova (Covăsânț). Pentru luna decembrie, statistica în ceea ce privește numărul de dosare penale pentru comiterea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, este în curs de efectuare, iar datele nu ne-au putut fi puse la dispoziție.
Trimite articolul
XVrem statistica dupa inchiderea dosarelor. Probabil ca vor fi 2-3 amenzi penale in final, ca asa ne plane noua sa facem valuri degeaba pe bani multi (salarii platite).