Pe masa consilierilor locali se va afla în ședința de vineri și proiectul de hotărâre prin care se stabilește cuantumurile burselor acordate elevilor din învățământul preuniversitar, precum și numărul acestora. Cea mai mare bursă este cea de performanță prin care cei mai buni 73 de elevi din Arad vor primi 90 lei pe lună. Cu 10 lei mai puțin va fi cuantumul bursei de merit care va fi acordat unui număr de 1.999 elevi pentru rezultatele obținute la școală. Aceasta este și cea mai mare categorie de bursieri din municipiu. Burse de studiu, în valoare de 70 de lei, vor fi date pentru 456 de elevi iar cele de ajutor social, în număr de 1.350, vor aduce un plus de 60 lei lunar elevilor care intră în această categorie. De precizat că un elev poate aplica pentru un singur tip de burse.
Cine primește bursă
Bursa de performanță este acordată acelor elevi care au obținut locurile I, II și III la olimpiadele și concursurile școlare organizate de MECTS. Bursa de merit se acordă elevilor care au obținut media generală cel puțin 8,50 și au obținut locurile I, II și III la olimpiadelor județene. Bursa de studiu este, conform legii, pentru elevii care provin din familii cu un venit lunar mediu pe membru de familie pe ultimele 3 luni cel mult egal cu salariul minim pe economie şi care au media generală peste 7,00 şi nota 10 la purtare în semestrul anterior celui în care se acordă bursa. Bursa socială este pentru cazurile speciale precum elevi orfani, bolnavi cronici sau cei provenind din zone defavorizate sau din familii cu venituri foarte mici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!