Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat că a finanțat prin PNDR 2020 proiectele dezvoltate de 8.610 beneficiari femei, cu fonduri europene nerambursabile în valoare de aproximativ 360 de milioane de euro. Cele mai multe investiții, ale căror reprezentanți legali sunt femeile, sunt finanțate prin intermediul submăsurii 6.1 (Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri). Astfel, 164 de milioane de euro au fost acordate către 4.000 de femei care s-au instalat ca tineri fermieri. Pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3), AFIR a acordat finanțare în valoare totală de aproximativ 58 milioane de euro pentru 3.857 de beneficiari femei. Pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole și pomicole, AFIR a finanțat investiții realizate de 275 de femei. Valoarea totală a proiectelor finanțate în cadrul submăsurilor 4.1 și 4.1a este de 92 de milioane de euro. Sprijin pentru înființarea de activități non-agricole în zone rurale (pensiuni agroturistice, ateliere meșteșugărești, coafor, servicii diverse) au obținut 362 de femei, în cadrul submăsurii 6.2. Valoarea totală a investițiilor non-agricole finanțate de AFIR se ridică la 22,4 milioane euro.
Tot prin PNDR 2020, au primit sprijin financiar pentru crearea şi dezvoltarea în mediul rural de activități non-agricole 112 femei, valoarea finanțărilor obținute fiind de peste 20 de milioane de euro. Aceste finanțări acordate prin submăsura 6.4 au acoperit investiții foarte diverse, de la pensiuni agroturistice, cabinete veterinare, fabricarea produselor textile, activități meșteșugărești și până la service-uri auto.
Trimite articolul
XCind femeia are ocupație în agricultura și zootehnie , liniștea cuprinde familia. Proverb arab😊
-
Pe de alta parte, la arabi sunt mai scumpe caprele decat femeile… Si ca sa fac o paralelă, undeva in anii 1200 arabii au fost precursorii folosirii prezervativului. Mai exact un intestin de capra. Mult mai tarziu, prin anii 1800 englezii au rafinat metoda si au scos intestinul din capra 😉
Mulg ele… fondurile UE acordate si impart cu cine trebuie,
s-au credeti cá trag la plug pe cámp si mulg vaci ???
Si 4000 de barbati s-au facut insotitori de zbor.