VĂRŞAND. Miercuri, 7 decembrie, în jurul orei 23:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand s-a prezentat pentru a ieşi din ţară Viorel B., în vârstă de 48 de ani, domiciliat în judeţul Sălaj, care conducea un automarfar cu semiremorcă tip cisternă, înmatriculate în România, fără încărcătură. „Acţionând în baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care în cisternă au fost descoperite, ascunse, 42 de persoane, 14 bărbaţi, 10 femei şi 18 copii. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei în cauză sunt 41 de cetăţeni irakieni şi 1 marocan, 24 de adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 52 de ani şi 18 minori, cel mai tânăr având numai 2 luni, toţi solicitanţi de azil în România”, au precizat reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad. Migranţii sunt cercetaţi în prezent de către poliţiştii de frontieră pentru infracţiunea de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferul român pentru complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
42 de migranţi ascunşi într-o cisternă, descoperiţi la Vărşand
42 de migranţi ascunşi într-o cisternă, descoperiţi la Vărşand
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărşand au depistat 42 de bărbaţi, femei şi copii din Irak şi Maroc, solicitanţi de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunşi într-o cisternă.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
România nu va trimite trupe militare în teren în Ucraina, dar poate fi, în caz de nevoie, un „hub logistic” pentru alte trupe, a afirmat, joi, președintele interimar, Ilie Bolojan, după Consiliul European.
România
Ciolacu exclude candidatura lui Bolojan: „Un scenariu imposibil. Bolojan a semnat un acord de guvernare prin care enunță că nu va candida. Dacă USR îl susține pe Antonescu, mă retrag din funcție”.
1
Mapamond
Președintele rus, Vladimir Putin, a reacționat joi față de discursul în care președintele francez, Emmanuel Macron, a propus plasarea țărilor europene sub umbrela nucleară a Franței, întrucât consideră Rusia o amenințare la adresa Europei, liderul de la Kremlin amintindu-i omologului său de la Elysee de soarta lui Napoleon în campania militară contra Rusiei, în timp ce Ministerul rus de Externe a estimat că acest discurs al lui Macron cuprinde elemente de șantaj nuclear, relatează agențiile Reuters și EFE.
3
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 06-03-2025 sunt următoarele:
România
Președintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat, joi, la întâlnirea cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, că țara noastră intenționează să continue colaborarea excelentă cu legislativul comunitar.
România
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat joi că premierul Marcel Ciolacu i-a promis că îşi va da demisia, în cazul în care Uniunea Salvaţi România va susţine candidatura lui Crin Antonescu la Preşedinţia României.
2
Local
Deputatul PNL Răzvan Cadar spune că ritmul bun al investițiilor trebuie neapărat susținut de îmbunătățirea legislației în ceea ce privește procedurile de achiziție publică.
Local
70 la sută din bugetul Consiliului Județean Arad va merge către investiții, marea parte a fondurilor urmând să fie nerambursabile
Citiți principiile noastre de moderare aici!