Atunci când suntem sănătoși nu ne gândim la ei, însă zilnic îi vedem în acțiune, pregătiți să sară pentru a oferi primul ajutor. Este vorba de angajații Serviciului Județean de Ambulanță Arad a căror meserie nu este deloc una ușoară. Pentru cititorii noștri curioși de acest fenomen am răsfoit statisticile din primele nouă luni ale acestui an și am calculat numărul total al intervențiilor. Şi vorbim de un număr impresionant al solicitărilor efectuate de cei suferinzi, la care desigur se adaugă un număr la fel de impresionant de kilometri parcurși. Specificăm faptul că mediile pe care vi le prezentăm nu reprezintă modul real în care au avut loc solicitările.
850 de cazuri grave
Ce putem spune încă de la început, când vorbim de diagnostice grave, este că 489 de pacienți au suferit un accident vascular cerebral (în medie 2/zi), în timp ce alți 222 de arădeni au suferit un stop cardio-respirator (în medie aproximativ 1/zi). Din cei 222 de arădeni doar 15 au răspuns manevrelor de resuscitare. În ce privește infarctul miocardic acut, au fost înregistrate 137 de cazuri (în medie 15/lună).
Peste 31 de mii de apeluri
Dar să revenim la numărul de solicitări, deloc de neglijat. În total, în primele nouă luni ale lui 2018, angajații ambulanței au răspuns și au intervenit la peste 31.500 de apeluri (în medie 116/zi). În ce privește urgențele grave, de cod roșu (viața pacientului în pericol), am fost făcute 1.335 de solicitări (în medie 5/zi). La intervențiile de cod galben (tot grave, dar viața pacientului nu este pusă în pericol) angajații ambulanței au intervenit de peste 28 de mii de ori. Media ne relevă faptul că zilnic au existat 104 solicitări.
3.000 de pacienți cu febră
De departe cele mai multe solicitări au fost efectuate de pacienții care au avut febră, fiind înregistrate 3.000 de cazuri, la adulți în medie peste 9 pe zi, iar la copii aproximativ două cazuri pe zi. Alți 650 de pacienți au suferit de insuficiență respiratorie acută (în medie 2/zi), în timp ce 93 de pacienți s-au intoxicat involuntar. De asemenea, au fost înregistrate 84 de tentative de suicid (în medie nouă cazuri în fiecare lună).
1,5 milioane de kilometri
Pe lângă intervenții, ambulanța a mai efectuat peste 9 mii de transporturi ale pacienților (în medie 34/zi). Numărul de kilometri parcurși de toate ambulanțele din cadrul SJA Arad este impresionant: aproximativ 1,5 milioane de kilometri. Acestea au parcurs peste 160 de mii de kilometri pe lună, în medie, respectiv peste 5.000 de kilometri în fiecare zi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!