Aceștia au invocat motive medicale sau personale pentru a-și continua activitatea în mediul online, cu toate că ar fi trebuit să se întoarcă în clase, conform scenariilor de funcționare din localitățile în care activează. 19 cadre didactice își continuă activitatea didactică online din motive medicale, iar alte 28 din alte motive, cu toate că în școlile în care predau, elevii s-au întors la cursuri. În ceea ce privește elevii, numărul celor care au ales să participe la cursuri doar online din motive medicale este de 53, în timp ce 81 au prezentat alte motive.
Datele furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Arad sunt valabile pentru data de 10 februarie 2021, iar conform instituției, „informațiile (…) sunt colectate din unitățile de învățământ, corectitudinea informațiilor fiind asumată de către conducerile unităților școlare”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!