Perioada de înscrieri la examen s-a încheiat ieri, iar Inspectoratul Școlar Județean Arad a anunțat câți dintre elevii de a VIII-A s-au înscris. Erau așteptați să se înscrie până la 3.629 de elevi, atâția elevi aflați în anul terminal al Gimnaziului având Aradul. Dintre aceștia, însă, doar 3.154 au ales să se înscrie la examenul care le poate asigura un loc într-un liceu teoretic.
Examenul propriu zis începe luni, cu proba la Limba și literatura română. Acesta se va desfășura, la nivelul județului, în 94 de centre de examen, care au arondate 110 unități de învățământ. Rezultatele finale ale evaluărilor vor fi publicate pe 23 iunie. Media notelor obținute la aceste examene va reprezenta 80 de procente din media de admitere în liceu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!