Municipalitatea va investi peste cinci milioane de lei în reabilitarea unor clădiri aparținând fostului Spital Municipal Arad. Din 2011, acesta se află în structura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad (aflat în subordinea administrativă a Consiliului Județean), însă clădirile în care funcţionează unele secţii aparţin domeniului public al municipiului Arad.
„În vederea asigurării condiţiilor optime pentru furnizarea serviciilor de sănătate sau pentru autorizarea funcţionării unor secţii clinice ale spitalului şi menţinerea în stare corespunzătoare a clădirilor, se consideră necesară alocarea din bugetul local a unor sume prin transferuri pentru cheltuieli de capital” – explică reprezentanţii Primăriei Arad.
În consecinţă, consilierii locali municipali au aprobat, în şedinţa extraordinară de marţi, trei proiecte de hotărâre vizând accesibilizarea clădirii în care funcţionează secţiile Reumatologie şi Interne (Pavilionul A), dar şi a celei în care îşi desfăşoară activitatea secţiile ORL-Oftalmologie, reabilitarea Blocului operator situat la etajul 1 al clădirii secţiei de Urologie şi reparaţia capitală a acoperişului Pavilionului A la secţia Interne. Toate cele trei proiecte presupun o investiţie totală de 5.065.537,17 de lei, finanţarea fiind asigurată din fonduri ale bugetului general şi alte surse atrase în condiţiile legii.
Accesibilizare cu două lifturi
Accesibilizarea clădirii Secţiei clinice Reumatologie şi Interne (Pavilionul A) şi a celei în care funcţionează Secţia ORL-Oftalmologie presupune o investiţie de 1.597.750,70 de lei (inclusiv TVA). Lucrarea implică montarea câte unui ascensor de persoane şi a unei rampe pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii în cazul fiecărei clădiri. Totul ar urma să se realizeze în zece luni.
„Aceste lucrări sunt impetuos necesare întrucât accesele actuale sunt neconforme cu standardele în vigoare, persoanele cu dizabilităţi, cei în vârstă sau persoanele grav bolnave nu au acces corespunzător în incintă şi astfel se împiedică realizarea actului medical. Prin aceste lucrări de accesibilizare se estimează creşterea productivităţii actului medical şi, de asemenea, îmbunătăţirea calităţii vieţii prin accesul la sănătate a tuturor membrilor societăţii” – arată primarul Gheorghe Falcă în expunerea de motive.
2,7 milioane pentru Bloc operator-Urologie
Cea mai importantă dintre investiţii – 2.720.035,60 lei (inclusiv TVA) – vizează reabilitarea Blocului operator situat la etajul 1 al clădirii secţiei de Urologie. Tot zece luni sunt alocate şi în acest caz, pentru executarea lucrărilor.
Despre ce lucrări este vorba? Iată-le: refacerea pardoselilor prin montarea unor covoare PVC, renovarea finisajelor pereţilor prin montarea unor covoare PVC, decaparea şi refacerea zugrăvelilor de pe tavane cu vopsea lavabilă, schimbarea destinaţiei unor încăperi prin recompartimentări interioare minore, schimbarea tuturor uşilor interioare cu uşi PVC, reabilitarea ferestrelor exterioare din lemn, înlocuirea tuturor instalaţiilor existente, montarea unui sistem nou de detecţie şi alarmare în caz de incendiu.
„În vederea remedierii unor deficienţe/ neconformităţi tehnice şi funcţionale din cadrul blocului operator al clădirii secţiei de urologie, a apărut necesitatea realizării unor lucrări de reabilitare care să asigure desfăşurarea unor activităţi medical-sanitare corespunzătoare funcţiunii existente. Durata de previzionare a fost luată de 20 de ani, investiţia având ca durată de viaţă normată mare” – se arată în expunerea de motive.
Acoperiş pentru Interne
Reparaţia capitală a acoperişului Pavilionului A la secţia Interne din curtea fostului Spital Municipal se află, de asemenea, între preocupările Municipalităţii pentru unitatea medicală. Lucrarea ar urma să se realizeze în zece luni, valoarea acesteia ridicându-se la 747.750,87 lei (inclusiv TVA).
Acoperişul are suprafaţa de 1.960 de metri pătraţi şi se află în stare de degradare. Aşa că va beneficia de următoarele intervenţii: igienizarea podului şi cărarea deşeurilor existente în prezent în pod, înlocuirea elementelor deteriorate ale şarpantei 70%, schimbarea completă a învelitorii acoperişului şi a dispozitivului de evacuare a apelor, repararea coşurilor de fum şi a canalelor de ventilaţie din pod, repararea aticelor din zidăria de cărămidă din podul clădirii, rigidizarea pereţilor structurali de zidărie la partea superioară prin dispunerea unor centuri de beton armat sau unor tiranţi de ancoră de oţel, ancorarea structurii de rezistenţă a acoperişului în pereţii structurali de zidărie, montarea de folie hidroizolantă, consolidare corzi 25%.
„Aceste lucrări sunt impetuos necesare pentru asigurarea unei mai bune funcţionări a clădirii din punct de vedere al eliminării infiltraţiilor de apă, al confortului termic, având în vedere atât siguranţa pacienţilor/ angajaţilor, cât şi posibilitatea desfăşurării actului medical. Un alt argument pentru propunerea de reparaţie a acoperişului este faptul ca Pavilionul A – Secţia Interne este clădire inclusă în Lista Monumentelor istorice” – se arată în expunerea de motive.
Citiți principiile noastre de moderare aici!