Absolvenţii promoţiei 1966 şi-au dat întâlnire după de 50 de ani la fostul Liceu Teoretic din Sântana. Au răspuns prezent mai mult de jumătate, veniţi din Timişoara, Arad, Sibiu, Sebiş şi chiar din Germania, însoţiţi de soţ sau soţii în marea lor majoritate. Pentru cei cinci profesori şi şase elevi decedaţi, în duminica premergătoare, la biserica ortodoxă din Comlăuş a avut loc o panahidă.
Dintre fostele cadre didactice au fost prezenţi doar profesoara de Educaţie fizică – Victoria Vörös şi profesorul Romeo Trifa – director adjunct, care a şi făcut prezenţa după catalogul clasei. Acest lucru a depăşit mult peste două ore având în vedere că fiecare dintre absolvenţi, azi toţi pensionari, au avut multe de povestit, despre ei şi familiile lor. Unii nu s-au mai văzut de peste 40-45 de ani, nici nu s-au mai cunoscut. Toţi au afirmat că atât pentru admiterea la liceu cât şi la facultate au învăţat, fără a face meditaţii, şi au reuşit…
În cuvântul său, concluzionând, prof. Romeo Trifa a subliniat faptul că din cei 41 de absolvenţi, mai mult de jumătate au urmat studii superioare îmbrăţişând unele meserii din domeniile agriculturii (ingineri, medici veterinari), educaţiei (educatoare, profesori, informaticieni), a sănătăţii (medici, asistente medicale), iar alţii au îmbrăţişat alte meserii care le-au dat multe satisfacţii.
În fiecare an
Amintirile din şcoală au umplut atmosfera încărcată de o veselie deosebită. După întâlnirea de 50 de ani de la absolvire, s-a stabilit ca aceasta să se repete anual.
Citiți principiile noastre de moderare aici!