Acțiunea de igienizare de la Pădurea Ceala a fost realizată pe malul Mureșului după Zori de Zi (lângă Insula a III-a). Organizatorii acțiunii sunt Parcul Natural „Lunca Mureșului” și Cercetașii României – Centrul Local „Phoenix” Arad, care au reușit să aducă în sânul naturii peste 40 de arădeni de toate vârstele. De remarcat ar fi faptul că la acțiune s-au alăturat trei voluntari, unul din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad și ceilalți doi din cadrul comunității bicicliștilor din Arad. În nici două ore, voluntarii au reușit să colecteze peste 50 de saci de gunoi plini cu peturi, doze, sticle, materiale textile lăsate de arădenii care vin să se relaxeze în această zonă, foarte frecventată în perioada caldă.
„Țin să le mulțumesc celor peste 30 de cercetași care au participat la această acțiune, dar mai ales celor trei voluntari care au ales ca în ziua de sâmbătă să facă voluntariat alături de noi. Ne-am dori ca arădenii să se alăture în număr cât mai mare și la următoarele acțiuni pe care le vom întreprinde în perioada următoare. Trebuie să transmitem tinerei generații dragostea pentru natură și mai ales pentru ocrotirea ei”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, Fulviu Moga, directorul Parcului Natural „Lunca Mureșului” Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!