CFR Călători anunţă că a finalizat modernizarea unui număr de 50 de vagoane produse în anii ‘90 de Astra Vagoane. „Creșterea parcului de vagoane reprezintă o prioritate permanentă pentru CFR Călători, pentru a răspunde cerințelor de trafic și confort. Vagoanele seria 21-90 (AVA 200) au revenit la drum…. în haine noi! Acestea au fost produse de Astra Arad începând cu anul 1996, fiind livrate către CFR 50 de vagoane. Sunt construite sub licenţă Corail şi DeDietrich, fiind primele vagoane moderne construite în ţara noastră, capabile de o viteza maximă de circulaţie de 200 km/h. În anul 2024, vagoanele în cauză au fost supuse unei reparații capitale (cu modernizare, de tip RK) la SC Atelierele CFR Grivița, moment după care și-au reluat circulația sub o nouă serie, și anume seria 21-91. Materialul rulant face parte dintr-un lot de șase vagoane de călători clasa a II-a, modernizate în conformitate cu standardele UE, prin programul investițional derulat din fonduri proprii de către CFR Călători”, se arată într-o postare pe o pagină de socializare a companiei feroviare.
„Vagoanele sunt introduse în compunerea trenurilor de călători în trafic intern și internațional, contribuind astfel la creșterea capacității de preluare a cererii zilnice de trafic. Acestea se află deja în circulație pe trenurile IC 581 și IC 582 de pe rutele București Nord – Constanța și retur”, au mai transmis cei de la CFR Călători.
Cei de la compania feroviară vin şi cu o serie de detalii tehnice referitoare la vagoanele modernizate:
PRODUCĂTOR: Sunt produse la „Astra Arad” începând cu anul 1996;
MODERNIZATE DE: „Atelierele C.F.R. Griviţa” în 2024;
REGIM DE CIRCULAȚIE: 61 (indicativ folosit în trafic intern și trafic internațional);
NUMĂR DE LOCURI: 74 de locuri duble cu sistem Funturo, tip salon;
ALTE DOTĂRI: Scaune individuale, tip fotoliu, tapițate cu țesături ignifuge, antiuzură și antivandalism, poziționate câte 2/batiu (prevăzute cu cotiere). Fotolii cu spătare rabatabile asemenea celor din avion; Dispozitiv SOS – respectiv călătorul poate lua legătura cu mecanicul de locomotivă în situații de urgență; Sistem de informare a pasagerilor, cu display-uri atât in interiorul vagonului, cât și în exteriorul vagonului, cu indicarea rutei prin sistem GPS; Sistem de detecție a incendiilor (detector de fum și stingător); Uși laterale cu sistem de închidere/deschidere selectivă (deblocarea selectivă a ușilor de către mecanicul de locomotivă, pe partea cu peronul, similar cu sistemul închidere/deschidere a ușilor de la metrou); Prize 230 V 50 Hz c.a. pentru fiecare scaun și prize cu încărcare USB; Instalaţie de ventilaţie, încălzire şi climatizare complexă, total automatizată; Iluminare cu led adaptiv in functie de intensitatea luminii exterioare; Viteza maximă de circulaţie: 200 Km/h.