Poliţiştii de frontieră arădeni se aşteaptă în această perioadă ca aproximativ jumătate de milion de persoane să treacă graniţele ţării prin punctele de trecere din judeţul nostru. În acest sens, aproximativ 100 de poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, în perioada sărbătorilor, activităţi de supraveghere şi control a frontierei de stat.
„În luna decembrie a anului trecut s-a înregistrat un număr de peste 564.000 treceri de persoane prin punctele de frontieră. Ne aşteptăm ca şi în acest an numărul să fie aproximativ acelaşi”, a declarat Mihaela Leş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră. Ca de obicei, cel mai important punct de trecere al frontierei rămâne cel de la Nădlac, dar poliţiştii recomandă persoanelor care vor să intre sau să iasă din ţară să folosească şi alte graniţe, cum ar fi Vărşand sau Turnu.
A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!