Conform caietului de sarcini, locația vizată de lucrări are patru pavilioane de detenție, compuse din 308 camere, la care se adaugă 39 de băi comune și alte spații necesare activităților de supraveghere și desfășurare a programelor de reintegrare socială.
„Spațiile de cazare au fost utilizate pentru custodierea a circa 1.100 de persoane private de libertate, pentru un interval de timp între 16 și 20 de ani (popularea cu deținuți a început în 1999 în primul pavilion și s-a finalizat în 2004 cu ultimul pavilion), fiind proiectate și construite conform normelor tehnologice valabile în acea perioadă”, se arată în documentul citat. Același document arată că pentru întreținerea spațiilor în bune condiții și evitarea accentuării degradărilor, fapt ce ar „determina apariția condițiilor necorespunzătoare în următorii ani”, cei de la Penitenciarul Arad propun remedierea deficiențelor existente în acest moment prin lucrări de intervenție.
Toate pavilioanele de detenție prezintă fisuri pe fațade, în zona îmbinărilor panourilor prefabricate din beton armat, costurile pentru asigurarea temperaturii corespunzătoare în sezonul rece fiind mari, din cauza pierderilor de energie.
„Pe de altă parte, cu toate că în ultimii doi ani nu s-au înregistrat perioade lungi de caniculă, anotimpul cald poate pune probleme în orice an, mai ales ținând cont și de numărul mediu de deținuți custodiați”, arată cei de la Penitenciar. Din aceste motive se impune realizarea unei instalații de climatizare, spun aceștia, la nivelul întregului pavilion de detenție, care să poată asigura „un microclimat optim pe timpul oricărui anotimp.”.
O altă problemă scoasă în evidență în caietul de sarcini este cea cu privire la băile comune.
„O altă problemă o constituie faptul că toate îmbăierile se realizează în incinta băilor comune din afara camerelor, aspect care crează constant vulnerabilități de linia siguranței, ca urmare a scoaterii/introducerii/supravegherii deținuților din regimurile mai stricte (Închis, Maximă Siguranță, Arestați Preventivi, Continuarea Măsurilor Educative în Penitenciar etc.)”, arată caietul de sarcini. În cadrul lucrărilor propuse este prevăzută și înlocuirea tuturor obiectelor sanitare – vas WC, chiuvetă, duș – cu variante anti-vandal, precum și montarea unui sistem de acțiunare a utilităților pe senzori de proximitate, fapt ce „va crește perioada de utilizare a respectivelor obiecte și va duce la economii semnificative la apă”.
Probleme sunt și cu actuala centrală termică.
„Toate utilajele din cadrul acesteia au durata de viață depășită, cu o probabilitate ridicată de a ajunge în impasul asigurării continuității activității. Foarte des apar întreruperi în funcționarea corespunzătoare, fapt ce generează costuri cu reparațiile tot mai mari de la un an la altul”, arată cei de la Penitenciarul Arad. Conform acestora, au început să apară zile în care hrana este preparată la blocul alimentar cu întârziere, iar programul de îmbăiere este decalat din cauza lipsei de apă caldă, lucruri ce „generează nemulțumiri din partea persoanelor private de libertate, suprapuneri cu alte activități, vulnerabilități pe linia siuranței, precum și efectuarea de ore suplimentare din partea personalului unității”.
Neefectuarea la timp a lucrărilor de intervenție la centrala termică ar duce la blocarea funcționării acesteia și nerespectarea dreptului la îmbăiere și hrană preparată pe anumite perioade de timp, ceea ce ar duce automat la posibila aplicare de sancțiuni față de Penitenciarul Arad.
Trimite articolul
XFaceti conditi si bagati bani in puscariati ca aceea va duc bani la buget …… ca pe iarna se vor tripla ca e mai bune la puscarie decat in gara si canale..
-
La cata ura ai, vezi sa nu ajungi pe-acolo, cazat…
-
E bine ca sunt bani pt penitenciar. Pentru UTA nu se găsește nici măcar 1 milion. În rest sănătate și putere de muncă.
-
U.T.A. ar trebui sā primeascā bani de la comunitatea oamenilor de afaceri din Arad.Nu din banii statului.
-
Bine ca nu trimiteti detinutii in Maldive sau mai stiu pe unde in vacante.Exact asta le mai lipsea.Detinutii sunt acolo sa-si ispaseasca pedepsele pentru ce au facut si voi le creati conditii de 5 stele.Bine ca nu le dati si pensii speciale.
Nu e cam mult ? De ce sa platim din banii contribuabililor hrana,imbracamintea ,utilitatile etc, celor din puscarie?Ei trebuie sa isi castige acei bani(hrana+imbracaminte+utilitati+locul ) prestand munca remunerata .
Mult mai bine decât la spitale.
No aici paradox. Teoretic cei care-s condamnati, sunt cei care au incercat sa faca ceva celor care duc o viata in legalitate. Acum tot acestia trebuie sa le plateasca imbunatatirea cazarii…?! Vreo doua masuese nu angajam?! Sa le treaca mai usor timpul, bietii de ei…
@Dan,
Daca esti asa milostiv, n-ai vrea sa faci modernizarile pe banii tai?! Din marinimia sufletului..