Arad. Direcția Generală Poliția locală Arad continuă activitățile privind descurajarea conducătorilor auto care aleg să staționeze sau să parcheze neregulamentar pe pistele obligatorii pentru pietoni și/sau pentru bicicliști ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare, în stațiile mijloacelor de transport public de persoane, precum și la mai puțin de 25 m înainte și după acestea.
În acest sens, în doar câteva zile au fost depistați 51 de șoferi care au refuzat să folosească parcările municipalității, alegând să oprească în stațiile de autobuz sau cele destinate taximetrelor, pe trotuar ori piste de biciclete, obstrucționând cu mașinile lor traficul. Toți acești șoferi au fost sancționați de către echipajele cu atribuții de circulație pe drumurile publice cu amenzi în valoare totală de 10.730 lei.
Prinși pe interzis
Tot în această săptămână s-au desfășurat acțiuni pe străzile Șelari, Unirii, respectiv Ion Georgescu, fiind aplicate 24 sancțiuni, în cuantum de 4.930 lei pentru încălcarea prevederilor art.111 din Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conform căruia se interzice circulația participanților la trafic pe sectoarele de drum public la începutul cărora sunt instalate indicatoare ce interzic accesul.
Trimite articolul
XPoftiți și vizitați locurile cu parcari de reședință din zona Praporgescu și Răsăritul și Bazin de Înot, căci mulți nemernici parchează haotic,impidicind traficul,vizibilitatea și accesul celor ce plătesc locurile abonate.
-
cred ca cei care au locuri platite / abonate au si dispozitiv de blocare / coada randunica, nu ? cu care sa marcheze ca locul este rezervat si achitat, si sa impiedice accesul nemernicilor. sau mai au si lene ?
Deduc din Morarescu faptul ca nu ocuparea locului rezervat e problema,ci accesul la acesta si vizibilitatea.Probabil sta in blocul cu 9 etaje si vede acest aspect,in special la Profi…
in vlaicu pe brancusi si alte stradute adiacente catre 5 colturi sunt mereu masini parcate pe strada fiidca nu ai locuri de parcare deloc…se circula pe o singura banda si trebuie mereu sa ai mare grija….ca si in spate la kaufland vlaicu…langa sectia de militie
-
Ar 85 MAG si un dobitoc smecher roaker prost.
Nu vreau sa iau apararea imbecililor si nesimtitilor cu carnet de sofer, dar , ca sa ai dreptul moral de a-i sancționa, prima dată TREBUIE SĂ LE ASIGURI LOCURI DE PARCAREA SUFICIENTE si corespunzătoare.
Abia apoi, poti sa-i sanctionezi pe nesimtitii care refuza sa utilizeze corect LOCURILE SUFICIENTE PUSE LA DISPOZITIE !!!
Dar, in conditiile in care Primaria se cacă pe această veche durere a șoferilor, nu poti sa-i critici pe cei ce folosesc tot felul de tehnici (una mai ciudata ca alta) ca sa poata si ei parca.
Aradul (ca multe din orasele României) sufera de o lipsa totala de sincronizare dintre necesitati si locuri existente (atât in Zona Centrala cât și in cele de Reședință).
Falcă, când a candidat prima dată, a folosit in campanie sloganul “Jos Parktronic” ( a lui Emil Siegmeth – Belsirim Automotive), dar apoi, duoa ce a ajuns primar, a rascumparat porcăria aceasta de Sistem SI A “IMPRASTIAT-O” IN TOT ORASUL ; fără, insă să creeze un singur loc nou de parcare, CI DOAR SA LE REVOPSEASCA PE CELE EXISTENTE + portiuni intregi din carosabil!
De ce se permite parcarea pe trotuar in zona 300
cadou de sarbatori cu recuperare in V :)) incasari la bujet P-NALI
Pe str Grigorescu, ( in special in apropierea spalatoriei auto ) str Kuncz Aladar , Carpinisan ( zona Casa cu lacat ) , etc cand aveti de gand sa faceti ordine cu masinile parcate pe trotuare? Pietonii sunt obligati sa circule pe carosabil din cauza masinilor parcate pe ambele trotuare Ce sa mai zic de femeile cu copii in carucioare sau persoanele ce circula in scaune cu rotile ? Nu mai departe e la fel pe Cl Romanilor pe ambele trotuare sunt masini parcate..permanent !!!
De ce se asteapta ca lumea sa sune la telefon si nu trec domnii de la locala prin zona macar de 2-3 ori pe saptamana?
ALO! POLITIA LOCALA , se aude?