În cursul dimineții de vineri, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român la volanul unui automarfar înmatriculat în România. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, colete pe ruta România-Ungaria.
În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate, 43 de cetățeni străini.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele sunt cetățeni din Bangladesh, Pakistan, India și Sri Lanka.
Pe jos, spre Ungaria
De asemenea, tot polițiștii de frontieră de la Nădlac au observat, la intervale diferite de timp, în cadrul desfășurării activităților specifice de supraveghere a frontierei de stat, la 4.000 de metri de linia de frontieră, două grupuri de persoane care se deplasau pe jos, în direcția statului vecin.
“S-a procedat la deplasarea către locul unde se aflau persoanele și interceptarea acestora. Întrucât nu își justificau prezența în zonă, persoanele depistate au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea unor verificări. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că este vorba despre zece cetățeni din Pakistan și Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 19 și 47 de ani. Având în vedere aspectele constatate, în ambele cazuri, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, respectiv pe jos, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun”, informează Poliția de Frontieră.
Citiți principiile noastre de moderare aici!