Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul punctelor de trecere a frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat, în doar câteva ore, 55 cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare, dar și pe pe jos, pe la ,,zona verde”.
Marți dimineață, în jurul orei 04:40, la „Nădlacul vechi”, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc în vârstă de 38 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, PAL melaminat, pe ruta Turcia-Germania. „În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 39 de cetăţeni străini”, transmite Poliția de Frontieră Română. Conduși la sediul sectorului de poliție, cei 39 au arătat că sunt din Bangladesh, Irak, Siria și Pakistan, fiind intrați în mod legal în România, în baza documentelor personale.
La vama de pe autostradă, polițiștii de frontieră au controlat un automarfar condus de un alt cetățean turc. Au fost descoperiți 8 cetățeni străini, din Irak și Siria, cu vârste între 19 și 36 de ani, care erau ascunși în compartimentul destinat transportului de marfă. Toți cei 8 erau solicitanți de azil în România și sperau să treagă granița într-un stat parte a Spațiului Schengen.
Tot în noaptea de luni spre marți, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, în timp ce supravegheau „frontiera verde”, au observat un grup de persoane ce se îndrepta, pe jos, spre Ungaria. Polițiștii s-au îndreptat spre locul unde se afla grupul și l-a oprit din drum. Întrucât nu îşi justificau prezenţa în zonă, cei în cauză au fost conduși la sediul instituţiei pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor s-a stabilit că este vorba de 8 persoane din Nepal, Pakistan, Sri Lanka și India, cu vârste cuprinse între 24 și 49 de ani, intrați legal în România.
„Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijloacele de transport, respectiv pe jos, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun”, transmite Poliția de Frontieră Română.
Trimite articolul
XCe facem cu toți acești migranți?
Daca ar fi trecut, nu era problema noastra acum