NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră din cadrul punctelor de trecere a frontierei Nădlac II și Vărșand au depistat, ascunşi în trei mijloace de transport, 56 de cetăţeni din Siria, Nepal și Pakistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.44 dintre migranți au fost descoperiți ascunși într-un camion condus de un cetățean turc. Acesta s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, pe sensul de ieșire din țară, la volanul unui automarfar încărcat cu utilaje agricole pe ruta Turcia-Finlanda.
„În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate, 44 de cetățeni străini. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Siria şi intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei”, au anunțat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Arad.
Tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, polițiștii de frontieră, în urma controlului efectuat asupra unui autocar care se deplasa fără pasageri pe ruta Turcia-Polonia, au depistat șase persoane din Siria. Potrivit STPF Arad „cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în două locașuri special amenajate, șase persoane. La cercetări, colegii noștri au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Siria”.Acțiuni asemănătoare au avut loc și la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, unde, în urma unui control asupra unui automarfar condus de un cetățean bulgar ce transporta profile de aluminiu pentru o societate din Polonia, polițiștii de frontieră au descoperit ascunși printre mărfurile transportate, șase cetățeni din Nepal și Pakistan, cu vârste cuprinse între 23 și 41 de ani, solicitanți de azil în România.
„În toate cazurile polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun”, au precizat reprezentanții STPF Arad.
Trimite articolul
X56 de cetateni straini prinsi la vama Nadlac in 24 de ore ! 44 intrun tir turcesc restul tot in utilaje turcesti !! Doar Romania nu comfisca camioanele, autocarele sau masinile cu care acestia sunt transportati !! Nu e ciudat???