Potrivit informațiilor furnizate de Primăria Arad, luni, 17 septembrie, până la ora 17.00, un număr de 56 de arădeni au ales să plătească parcarea cu plată în municipiul Arad prin intermediul SMS-ului. Municipalitatea se așteaptă ca numărul plătitorilor să crească pe zi ce trece iar sistemul să fi folosit de mai toți cei care nu erau de acord cu sistemul de plată prin parcometre și criticau neajunsurile sale.
Plata taxei de parcare prin intermediul telefonului mobil simplifică sistemul dar e nițel mai piperată. Numărul de telefon special pentru plata taxei de parcare prin SMS în municipiu este 7420. Către acest număr se pot trimite mesaje de forma ”COD nr-de-înmatriculare”, unde codul din trei cifre va indica zona și durata parcării: pentru zona A codul 101 – o oră, 102 – 2 ore, respectiv pentru zona B codul 201 – o oră, 202 – 2 ore. Utilizatorul va primi automat un mesaj de răspuns care va confirma efectuarea plății. Șoferii vor găsi afișate pe parcometre instrucțiunile de utilizare, numărul de telefon special și tarifele.
Tarifele pentru utilizarea sistemului de plată a parcării prin SMS sunt: în zona A 0,50 euro (o oră) și 0,80 euro (două ore), iar în zona B 0,40 euro (o oră), respectiv 0,65 euro (două ore). La aceste tarife se adaugă TVA, aferent serviciilor de telefonie mobilă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!