NĂDLAC. În perioada 21-24 ianuarie, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, doi cetățeni români, șoferi ai unor autoutilitare înmatriculate în România. Unul dintre ei transporta o cutie de viteze pentru o societate comercială din Germania, iar celălalt cutii din carton cu destinația Austria. În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, respectiv într-un loc special amenajat, în total, 31 de cetăţeni străini.
„Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diverse state – Bangladesh, Sri Lanka, India, Pakistan și Nepal – cu vârste cuprinse între 22 și 49 de ani”, au transmis reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Arad.
De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, polițiștii de frontieră au efectuat controlul asupra unei autoutilitare înmatriculată în România, condusă de un cetățean român ce transporta paleți din România în Austria. În urma controlului au fost descoperiți, în compartimentul destinat transportului de marfă, printre cutii, 25 de cetățeni din Bangladesh și Nepal, cu vârste cuprinse între 23 și 47 de ani.Potrivit STPF Arad „în toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca, la finalizare, să fie dispuse măsurile legale ce se impun”.
Trimite articolul
XSi totusi de unde vin acesti oameni ? Pe unde intra in Ro ? Prin Austria ?
-
Din Serbia vin, le este facilitată trecerea frauduloasă a frontierei de stat de către milițienii de frontieră.
Si totusi are dreptate Nehamer pesedistilor+hauristilor???? Restul gargara ieftina gen RTV, Latrina 3 si mai nou si Realitatea tv plus pentru comunisti si hauristi (care sunt din ce in ce mai multi in Romanica)!!!!
Bine fac , ca nu ne primesc în Schengen . Ce sa cautam? Europa de păduchi? Ne miram pe unde întra aceste pers.in România? Pe la sârbi. Trec pe sub nasul polițiștilor. Dacă le mai dau și ceva leuti, țigări, baterii externe e și mai bine. Vorba aia în câmp cine să îi vadă ca le ia? Succes celor de la Sânnicolau Mare. Luati-va cât mai mari ghiozdanele cu voi ca să aveți cu ce le umple. Ca migranți vor tot veni.