NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, la sfârșitul săptămânii trecute, 57 de cetăţeni din Pakistan, Bangladesh, India, Siria și Irak care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport. Astfel, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră – pe sensul de ieşire din ţară – un cetățean român, respectiv un olandez, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria și o autoutilitară înmatriculată în Slovacia. Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, paleți și produse alimentare pentru societăți comerciale din Austria și Franța.
„În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al celor două mijloace de transport. Astfel au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, în total, 57 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, colegii noștri au stabilit că sunt cetăţeni din Pakistan, Bangladesh, India, Siria și Irak, ce intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei. În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au transmis reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
Trimite articolul
XUnde e cuibul lor la sarbi
Si ziceti ca sunt prosti austriecii !!!