ARAD. Reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Arad au menționat că migranții au fost depistați miercuri, 1 iunie:
„În data de 1 iunie, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, doi cetăţeni români, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în România. Aceștia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, aspiratoare, respectiv frigidere, pentru societăți comerciale din Germania și Italia. În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentele pentru marfă, 36 de cetăţeni din Nepal, Egipt, Bangladesh, India și Pakistan, cu vârste cuprinse între 18 și 43 de ani”.
Alt caz a fost înregistrat la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, unde polițiștii de frontieră au efectuat controlul amănunțit al unui ansamblu rutier, condus de un cetățean turc. Conform documentelor de însoţire a mărfii, acesta transporta pepene verde, pe ruta Turcia – Luxemburg.Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse printre marfa transportată, 12 persoane – cetățeni din Siria, Irak și Turcia.
Potrivit STPF Arad „acțiuni asemănătoare au avut loc și la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, unde, în urma unui control asupra unui automarfar condus de un cetățean bulgar ce transporta textile pentru o societate din Germania, polițiștii de frontieră au descoperit 10 cetățeni din Pakistan, Afganistan și India ascunși printre mărfurile transportate”. În toate cazurile polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!