ARAD. Judecătorii Secției Penale din cadrul Tribunalului Arad au avut, în 2021, mai multe dosare de judecat, față de anul 2020. Reprezentanții Tribunalului Arad explică:
„În cursul anului 2021 s-au înregistrat 1.627 de cauze penale noi, care, cumulate cu cele 137 aflate în stoc la începutul anului, rezultă un volum total de activitate la Secţia Penală de 1.764 de cauze. Din acest punct de vedere, activitatea la Secţia Penală este mai mare cu 129 de dosare în anul 2021, faţă de activitatea din anul 2020”.
Revenind la cei șase judecători ai Secției Penale – potrivit bilanțului pe anul 2021, întocmit de Tribunalului Arad – aceștia, pe lângă cele 165 de şedinţe potrivit planificării şedinţelor de judecată, au mai desfăşurat 396 de şedinţe de judecată în primă instanţă şi ca instanţă de control judiciar, în calea de atac a contestaţiei, de judecătorul de drepturi şi libertăţi (pentru soluţionarea de propuneri privind supravegherea tehnică, încuviinţarea percheziţiei, arestarea şi prelungirea măsurilor preventive), de judecătorul de cameră preliminară (pentru verificarea legalităţii măsurilor preventive şi pentru a se verifica legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală). 93,5 ședințe pe judecătorÎn total, în cursul anului trecut, la Secția Penală, s-au desfăşurat 561 de şedinţe, cu o medie de 93,5 şedinţe pe judecător. Din cauza specificului activităţii, aproape zilnic au fost stabilite şedinţe de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară şi şedinţe de judecată în faza de instanţă. În ceea ce privește hotărârile atacabile, reprezentanții Tribunalului Arad explică faptul că „la Secția Penală, în anul 2021, au fost pronunţate 772 de hotărâri atacabile. Au fost trimise la Curtea de Apel Timişoara un număr de 230 de dosare în care au fost atacate hotărârile; din care 60 de hotărâri atacate cu apel, 166 în contestaţie şi 4 hotărâri atacate cu recurs. În anul 2021 au fost desfiinţate 19 hotărâri, din care 18 hotărâri au fost modificate în parte şi o hotărâre desfiinţată în tot, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul Arad. Hotărârile modificate, nu sunt imputabile judecătorilor de la prima instanţă”.Executări penalePe lângă activitatea de judecată, fiecare judecător din cadrul Secţiei Penale îndeplineşte, conform planificării, şi atribuţiile judecătorului delegat cu executarea hotărârilor penale. O privire de ansamblu asupra sectorului executări penale relevă că, în anul 2021, au fost puse în executare 682 de hotărâri.Activitatea sectorului executări penal, în cifre, pe anul 2021, arată astfel: 66 de mandate de executare a pedepsei cu închisoarea; s-au întocmit formele de executare pentru 90 de persoane condamnate cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, 2 persoane condamnate pentru care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, 29 de persoane condamnate la pedeapsa amenzii penale, au fost înregistrate 4 poziţii în Registru privind evidenţa măsurilor educative neprivative de libertate aplicate minorilor. Pentru recuperarea debitelor, în anul 2021, s-au emis 622 de titluri executorii, privind confirmarea şi preluarea debitelor pentru încasarea cheltuielile judiciare, 87 de titluri executorii, privind confirmarea şi preluarea confiscării sumelor sau obiectelor, 9 titluri pentru executarea amenzilor judiciare. În cauzele având ca obiect amânarea ori întreruperea executării pedepsei, prevăzute de art. 589 şi 591 Cod procedură penală, judecătorul delegat la compartimentul executări penale din cadrul Tribunalului Arad a pronunţat un număr de 27 de încheieri. În ce priveşte activitatea de cooperarea internațională, în anul 2021 au fost emise 15 mandate europene de arestare şi 15 mandate de urmărire internaţională.
Trimite articolul
XExista o solutie simpla,in afara de lauda de sine , sa munceasca mai mult,sa foloseasca timpul de munca mai judicios,iar explicatia de sentinte si greseli meimputabile e poveste ,de fapt munca o fac grefierele,care nu isi mai vad capul,iar salarizarea lor,in comparatie cu cea a corifeilor dreptatii,este mica.
Mai exista o situație
Lăsați tinerii capabili, absolvenți de drept sa devină judecători!!!
Nu țineți de rapandulele astea corupte ca sa apere doar interesele politicienilor. Lăsați sa fie dreptate. Dacă nu fac fata la volumul de lucru marș in Ucraina !
Singura solutie este sa puna osul la treaba si sa munceasca mai mult si mai responsabil , in concordanta cu beneficiile primite salarii foarte mari si pensii speciale de la buget,partial fara contributivitate,si pensionari la virste mai mici ca la muritorii de rind.
Si poate daca ar fi mai putine vacante judecatoresti,acum in jur de 4 luni pe an,poate s ar misca mai cu talent.
Si ca si in domeniul medical , la unii domni doctori,ziua de munca conform codului muncii are fix 8 ore.
Si atunci nu ar fi mai corecta APLICAREA UNUI SISTEM INFORMATIZAT de dare a solutiilor? Adica introduci cererile si documentele in sistem , intregul Legis plus deciziile organelor jurisdictionale interne si internationale, efectuarea conexiunilor necesare si darea solutiilor de catre sistem??
Vom avea avantajul unor solutii IMPARTIALE SI CORECTE, in plus , statul nu va mai cheltui sume astronomice cu veniturile si pensiile acestei caste obosite si inveterate in majoritatea ei! DE CE nu se face????? Ne-am saturat de incompetenta, sicanarile procesuale intalnite tot mai des in activitatea multora dintre ei si de pretentiile lor tot mai mari!