Lucrările de execuţie a două noi blocuri de locuințe sociale pe strada Tarafului au început la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut şi au ca termen de finalizare luna octombrie a anului 2019. Viceprimarul Călin Bibarţ a verificat stadiul lucrărilor de construcție de pe fostul amplasament al pieţei din cartierul Sînicolau Mic. E vorba de o suprafață de aproximativ 5.000 de metri pătrați, aflată în proprietatea publică a Municipiului Arad, unde Primăria investește șapte milioane de lei.
“Municipalitatea arădeană îşi propune realizarea a două imobile pe structură metalică cu regim de înălţime P+2E, planşee din beton armat, acoperiş tip şarpantă din lemn cu învelitoare din ţiglă metalică. Pereţii exteriori de închidere şi cei interiori de compartimentare sunt din panouri multistrat cu termoizolaţii adecvate şi finisaje de calitate, iar tâmplăria este din PVC sau metalică cu geam termopan. În fiecare dintre cele două blocuri vor fi realizate câte 32 apartamente (20 apartamente cu o cameră şi 12 apartamente cu 2 camere) prevăzute cu baie proprie şi bucătărie/chicinetă. Blocurile vor fi racordate la toate utilităţile necesare, inclusiv gaz metan, fiind dotate cu centrale termice proprii la parter. În jurul blocurilor se va amenaja o reţea de circulaţie carosabilă, platforme de parcare, spaţii verzi cu plantaţii de arbori şi arbuşti de tip parc cu bănci de odihnă” – se arată într-un comunicat al Primăriei Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!