Arad. Nu mai puțin de 666 de posturi vacante contabilizează Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, ceea ce înseamnă un deficit de personal de 20 la sută față de oganigrama unității sanitare, care are prevăzute 3.170 de posturi. Dintre acestea, în momentul de față sunt ocupate 2.503 posturi.
Din totalul de posturi, 359 sunt de medici. Dintre acestea 249 sunt ocupate, iar 112 posturi sunt vacante. La finalul pandemiei de Covid-19, au fost scoase la concurs 28 de posturi de medici, în mai multe specialități: boli infecțioase adulți și recuperare medicală, anestezie și terapie intensivă, medicină de urgență, nefrologie, obstetrică-ginecologie și medicină legală. Pentru ocuparea acestor posturi, medicii au avut de susținut un examen care a constat într-o probă scrisă și o probă practică. În urma evaluării, au primit contract pe perioadă nedeterminată 25 de medici, cu mențiunea că o persoană nu a promovat examenul, iar alte două nu s-au prezentat la concurs. La acea etapă de încadrare au putut participa medicii care au fost încadrați pe perioada pandemiei cu contract pe perioadă determinată.
Cât privește asistenții medicali, din totalul de 1234 de posturi cuprinse în organigramă, sunt ocupate 942, iar alte 291 sunt vacante. Și aici s-au făcut încadrări după încheierea pandemiei. Anul trecut, în luna mai, au fost scoase la concurs 130 de posturi pentru asistenți medicali, pe mai multe secții ale spitalului. În urma susținerii examenului, 100 au promovat proba scrisă și interviul și au fost încadrați cu contract pe perioadă nedeterminată.
“În perioada pandemiei am avut posibilitatea să angajăm personal medical pe perioadă determinată, iar la final, pe baza susținerii unui concurs, o parte a acestui personal a fost angajată în spital, fapt care ne-a permis să acoperim o parte din deficitul de personal. În perioada următoare, în conformitate cu propunerile medicilor șefi de secții, compartimente și servicii medicale – membri ai Consiliului Medical al SCJU Arad, prin ședință de Comitet Director al SCJU Arad vom proceda la scoaterea la concurs a unor posturi medicale potrivit necesităților fiecărei secții și bineînțeles a fundamentărilor primite din partea Consiliului Medical. În unele situații am fost nevoiți să angajăm personal pe baza unui contract de prestări servicii – în cazul medicilor și asistenților medicali, care se încheie pe perioadă determinată, cu posibilitate de prelungire”, spun reprezentanții Spitalului Județean.Personal suficient raportat la pacienți
Cu toate acestea, conducerea Spitalului Județean spune că nu sunt motive de îngrijorare, întrucât,raportat la numărul de pacienți, există suficient personal. „Raportat la numărul maxim de posturi cuprinse în organigramă, există un deficit de medici și asistenți medicali, de aproximativ 20%, însă raportat la gradul de ocupare al paturilor, avem suficienți asistenți medicali. Medicii lipsesc în cazul unității de primire urgențe, radiologie și imagistică medicală, cardiologie intervențională, serviciul de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale, pediatrie. În perioada următoare, în funcție de propunerile, necesitățile și solicitările medicilor șefi secții și compartimente – care alcătuiesc Consiliul Medical, conducerea spitalului va scoate la concurs posturile solicitate de aceștia”, spune ec. Florina Ionescu, managerul SCJU.
O problemă aparte o ridică medicina de urgență, unde chiar dacă au fost scoase la concurs posturi în mai multe rânduri, nu se prezintă nimeni.
Organizează concurs
În momentul de față, pe site-ul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad au fost publicate anununțuri de angajare, atât pentru medici, cât și pentru asistenți medicali.
Astfel, se va organiza concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical generalist cu studii superioare sau postliceale, în cadrul Sectiei Clinice Pediatrie I și a trei posturi de asistenți medicali generaliști, cu studii superioare sau postliceale, în cadrul secției clinice Boli Infecțioase Adulți.
De asemenea, 13 posturi de medici au fost scoase la concurs pe data de 3 martie, după cum urmează: 1 medic specialist în specialitatea pediatrie în cadrul SecțieiClinice Pediatrie II; 1 medic specialist în specialitatea ATI, în cadrul SecțieiClinice ATI I; 3 medici specialiști în specialitatea medicină internă în cadrul Liniei de gardă în specialitatea medicină internă care deservește Secția Clinică Medicină Internă I; 2 medici specialiști în specialitatea gastroenterologie în cadrul Liniei de gardă în specialitatea medicină internă care deservește Secția Clinică Medicină Internă I; 2 medici specialiști în specialitatea cardiologie în cadrul Liniei de gardă în specialitatea cardiologie care deservește Secția Clinică Cardiologie; 4 medici specialiști în specialitatea obstetrică-ginecologie în cadrul Liniei de gardă în specialitatea obstetrică gineco logie care deservește Secția Clinică Obstetrică-Ginecologie.
Raportul Curții de Conturi
Situația posturilor vacante din sistemul sanitar reprezintă o problemă la nivel național. De altfel, problematica a fost analizată și într-un raport al Curții de Conturi în perioada 2015-2021, care evidențiază faptul că peste 80 la sută dintre posturile vacanțe nu au fost scoase la concurs. „Gradul mediu de ocupare al posturilor vacante de medici a fost de 72%, iar al asistenţilor medicali de 80%. În medie, în perioada analizată, 83% din posturile vacante din sistemul sanitar nu au fost scoase la concurs. În primele 10 specialităţi medicale cu cel mai mare deficit de medici se încadrează: anestezie şi terapie intensivă, psihiatrie, cardiologie, radiologie-imagistică medicală, chirurgie generală, recuperare, medicină fizică şi balneologie, medicină de urgenţă, medicină de laborator, medicină internă şi gastroenterologie”, se menţionează în raport.
În cifre
În 2022, conform informațiilor transmise de SCJU, au fost înregistrate peste 36.000 de spitalizări continue, peste 19.000 de spitalizări de o zi, 64.000 de pacienţi investigaţi în UPU, 127.000 de consultaţii în Ambulatoriu şi 1.700.000 de investigaţii paraclinice.
Trimite articolul
XPana nu ajungi cu suma corecta la Cionca nu mai visa la post!
Caracatita PNL din judetul Arad trebuie sa piara!!!
Nici o angajare fara PNL!!!
-
Perfect de acord!
Ptiu drace, ce numar si-a gasit si astia sa raporteze… Se asteapta de la odraslele alesilor finalizarea facultatilor, sa mance si gura lor ceva…Pana atunci raman blocate. Ce daca sta omul bolnav cu orele sa astepte un consult…sa astepte in continuare…