Vineri, 15 octombrie 2021 s-a desfășurat proba scrisă din cadrul Concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat. Examenul a avut loc la Liceul cu Program Sportiv Arad. În urma evaluării dosarelor au fost admiși 191 de candidați dintre cei 192 care și-au depus dosarele.
“Astăzi la susținerea probei scrise au participat 182 de candidați, 7 candidați au fost absenți iar 2 au fost amânați din cauza îmbolnăvirii cu virusul SARS COV-2. Aceștia din urmă vor putea susține proba scrisă în etapa special organizată în data de 28 octombrie pentru cei declarați în carantină sau izolare la data de 15 octombrie 2021”, spun cei de la Inspectoratul Școlar Județean Arad.
Așadar, șapte dintre cei care au dorit să ajungă în fruntea unor instituții de învățământ din județ au fost descurajați de proba scrisă, absentând.
“Pentru buna desfășurare a concursului, Inspectoratul Școlar Județean Arad a fost ajutat de Biroul Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean. Totodată, au fost invitați să asiste la desfășurarea concursului și reprezentanți ai Sindicatelor, reprezentanți ai părinților și ai elevilor”, adaugă reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Arad.
Următoarea etapă în calendarul Concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat 2021 va fi proba de interviu, care se va desfășura în perioada 15 noiembrie-8 decembrie 2021.
Citiți principiile noastre de moderare aici!