„Bună seara. Iertați-mă, vă rog. Aici e casa de odihnă «La trei brazi»?” Aceasta este prima replică rostită în limba română, de un actor profesionist, pe o scenă din Arad. Se întâmpla în 4 noiembrie 1948. În acea seară de joi, pe scena arădeană, un grup de actori profesioniști aducea în fața publicului spectacolul „O zi de odihnă”, de Valentin Kataev. „Era primul pas al unui drum pe cât de lung, pe atât de provocator și îndrăzneț. Un drum pe care se întâlnesc, de 70 de ani, inspirați și bucuroși, actorii și spectatorii”, după cum spune chiar managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, Bogdan Costea.
„Teatrul este un conglomerat, o lume. În teatru sunt oameni, izbânzi, nereuşite, ipocrizii, invidii, urcuşuri şi coborâşuri şi pe lângă acestea, sensibilităţi. Teatrul nu este un joc. Teatrul este o teribilă „monedă” ce schimbă vieţi, destine. Pe scena de la Arad sărbătorim în aceste zile 70 de ani de teatru profesionist, în limba română. Șapte decenii în care teatrul a spus povești și a schimbat istoriile colective și personale ale actorilor și spectatorilor deopotrivă. Actori și spectatori pe care îi chemăm să ne fie alături în ceas de sărbătoare”, mai completează Costea.
Și pentru că unei asemenea aniversări i se cuvine o sărbătoare pe măsură, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad își poftește spectatorii ca, în chiar seara împlinirii a 70 de ani de teatru profesionist în limba română, la Arad, să (re)vadă una dintre cele mai îndrăgite producții ale sale: „Gaițele” de Alexandru Kirițescu, în regia lui Laurian Oniga. Reprezentația este programată în 4 noiembrie, de la ora 19:00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!