Zeci de oferte pentru anumite posturi în judeţul Arad. Angajatorii au anunţat Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad că au disponibile 261 de locuri de muncă, fiind depuse 76 de oferte.
Cu toate acestea cele mai multe slujbe rămân cele destinate persoanelor fără o pregătire sau celor dispuse să lucreze pe posturi de necalificaţi. Spre exemplu o companie angajează 29 de muncitori necalificaţi în industria prelucrătoare, în timp ce o altă societate oferă 20 de slujbe celor ce vor să munceasca pe post de asamblor neclasificat în grupele de bază anterioare.
Dacă în aceste două cazuri este vorba despre contracte pe o perioadă nedeterminată, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre o ofertă, tot pentru muncitori necalificaţi, de această dată în lucrări publice. Zece arădeni ar putea presta servicii în sectorul sus-amintit, cu condiţia să fie de acord cu un contract de muncă pe perioadă determinată.
Toate contractele puse la dispoziţia arădenilor sunt cu normă întreagă, iar lista lor integrală poate fi vizualizată pe pagina de internet a ANOFM, la adresa: http://www.anofm.ro/locuri-de-munca-vacante-zilnice, existând însă posibilitatea ca noi modificări să apară zi de zi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!