INEU. 29 de parcele de teren aflate pe locul fostei unități militare UM 01214 vor fi scoase la licitație joi, de către Primăria orașului Ineu. Parcelele au suprafețe cuprinse între 449 și 600 de metri pătrați și pot fi valorificate pentru construirea de locuințe familiale. De altfel, administraţia locală a oraşului are în vedere dezvoltarea în continuare a noului cartier de locuinţe din zona repectivă.
Termenul de înscriere la licitație și ridicarea caietelor de sarcini a expirat marți, iar interesul a fost destul de ridicat, atât din partea unor persoane fizice, cât și din partea persoanelor juridice. 77 de persoane au plătit taxa de participare la licitație, în valoare de 10 la sută din prețul de pornire. Pe fiecare parcelă s-au înscris cel puțin doi ofertanți, dar sunt însă și parcele pentru care vor licita până la cinci persoane sau firme.
Taxa de înscriere a fost de 500 de lei, iar documentația a mai costat și ea încă 100 de lei de participant.
Garanția, care a trebuit depusă de cei care s-au înscris la licitație, și care reprezintă 10 la sută din prețul de pornire, variază între 1.557 de lei și 2.067 de lei, în funcție de dimensiunea parcelei.
Trimite articolul
XSa-mi cumpere preoți spitalului ineu deoarece ar avantaja pe cei care au nevoi in tot arealul orașului nu doar așa ca sa facem cartier de investiți ce rost are trebuie sa te poți folosi de o leslatie a județului cu interese de infrastructura si folosință a acestor spații .Un cimitir cel puțin in opt localități din prejudiciu si o centrală termică pentru o eficientizare o infrastructuri si un spațiu pentru selecțiile de tot felul.
Va mulțumim in numele celor care vor un oraș utilll
-
Ne-am bucura dacă cineva ne-ar ”traduce” textul, ca să-l înțelegem și noi…….
ce jurnalistii lui peste sunteti daca nici macar sa scrieti nu stiti