NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră din cadrul punctelor de trecere a frontierei Nădlac II și Turnu au depistat 80 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în patru automarfare și o autoutilitară – ce transportau diverse bunuri pentru societăți comerciale din Franța, Italia și Slovacia – conduse de trei cetățeni români și un turc. Cel mai mare grup, de 33 de persoane, a fost descoperit într-un camion condus de un cetățean turc.
„În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, trei cetățeni români și un turc, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în România și Bulgaria. Șoferii transportau diverse bunuri pentru societăți comerciale din Franța, Italia și Slovacia. În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, printre bunurile transportate, 76 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diferite state afroasiatice (Bangladesh, Nepal, Egipt, Sri Lanka, Pakistan și Siria), majoritatea intrați legal în țara noastră în baza documentelor personale, ce intenționau să ajungă în mod fraudulos în diferite state din vestul Europei”, au transmis reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad. De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, polițiștii de frontieră au efectuat controlul asupra unei autoutilitare înmatriculată în România, condusă de un cetățean român în vârstă de 35 de ani. În urma controlului, au descoperit, în compartimentul destinat odihnei șoferului, patru persoane. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Nepal și Bangladesh, cu vârste cuprinse între 23 și 36 de ani. Polițiștii de frontieră spun că „în toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”.
Trimite articolul
Xastia cum au fost lasati sa intre in Romania? sau au fost parasutati?
Nu va mirati ca asa nu mai intram in Schengen din cauza acestor imigranti
Ar trebui impuscati fara mila!!
Noi și bulgarii apărăm granița de sud-est a Europei :))))
Emigranții intră la noi în țară ca prin brânză grație structurilor mafiote și a poliției de frontieră și nu numai, dar vrem în Schengen 🙂
La noi instituțiile sunt sub talpa lumii corupte, te lovești la tot pasul de ei, pute deja, e irespirabilă deja atmosfera în România.
Sistemul Judiciar, politic și servicii sunt cele mai corupte medii, adevărați jucători interlopi