O poveste despre vin. O lucrare amplă despre podgoria Aradului. Asociaţia Arad – Trecut, Prezent și Viitor a implementat proiectul editorial „Vin, istorie și mit în podgoria Aradului”, proiect finanțat de către Centrul Municipal de Cultură Arad prin Programul: „Proiecte culturale 2019” Sesiunea 2 – Cultură, în perioada Octombrie – Decembrie 2019.
Lucrarea a văzut deja lumina tiparului iar de acum cei interesați de podgoria Aradului pot afla mai totul despre aceasta, trecutul și prezentul ei.
Ce spun cei doi istorici care s-au ocupat de elaborarea acestui volum, Maria Alexandra Pantea şi Sebastian Dragoş Bungez? „Prin intermediul acestui proiect am urmărit să cercetăm în arhive și biblioteci informații referitoare la Podgoria Miniș Măderat și viticultura arădeană, iar rezultatul pe care l-am obținut este o lucrare de peste 80 de pagini care relevă bogăția acestei zone, patrimoniul său material și imaterial și prezintă o lume care în cea mai mare parte a dispărut pe parcursul secolului al XX-lea”, ne spun aceștia.
Potrivit membrilor asociației, lucrarea este bazată pe informații din arhive, dar și dintr-o serie de lucrări care s-au scris încă de la sfârșitul secolului XIX-lea, la care se mai adaugă și informații din presa vremii. „În redactarea lucrării au fost folosite numeroase imagini care aduc în centrul atenției o lume pe cale de dispariție: conace, castele și vile construite încă din secolul al XVIII-lea care acum sunt abandonate și ruinate și care așteaptă să fie salvate. Imaginile provin din diferite publicații vechi cu caracter monografic și din paginile unor monografii recente, cum este cazul celor ale Păulișului și Covăsînțului. Alte imagini sunt de la unii colecționari arădeni. Se mai adaugă și o serie de materiale identificate pe diferite site-uri și în diferite biblioteci”, detaliază autorii lucrării.
Gratuit pentru cei interesați
Un lucru spunem noi extrem de interesant legat de lucrarea propusă acum de Asociaţia Arad – Trecut, Prezent și Viitor este faptul că materialul se poate descarca gratuit de către oricine este interesat de istoria vinului din Podgoria Aradului.
„Scopul principal al demersului nostru a fost recuperarea unui patrimoniu valoros care merită să fie cunoscut. Sperăm că lucrarea, prin informațiile sale, poate servi la valorificarea patrimoniului local și poate ajuta la dezvoltarea economică și culturală a zonei. Cei doritori pot avea acces la conținutul cărții în format electronic, cautând “Vin, istorie și mit în Podgoria Aradului”, concluzionează autorii lucrării.
Trimite articolul
X@Adriana Barbu – de unde anume se poate descarca in format electronic?
-
Va mulțumesc pentru efort ! Va rog sa Trimiteți articolul despre Podgoria Arad
Unde si la ce pret poata fu achizitionat acest volum ?