Consilierii locali sunt chemaţi să voteze numărul şi cuantumul burselor acordate elevilor arădeni pentru semestrul al II-lea al anului şcolar în curs. Dacă se aprobă, aproape 5.000 de elevi vor primi bani lunar fie pentru rezultatele obţinute, fie sub formă de ajutor social. Ponderea cea mai mare o au bursele de merit, pentru rezultate bune la învăţătură, care se vor acorda unui număr de 3.503 elevi şi bursele sociale pe care le vor primi 914 elevi.
Cele 73 de burse de performanţă se vor împărţi între nouă şcoli. Cele mai multe merg către Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” Arad, unde 20 de elevi vor primi lunar 90 de lei, şi către Şcoala Gimnazială nr. 5, pentru 17 elevi. Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” are propuse 11 burse de performanţă, Colegiul „Dimitrie Ţichindeal” 10 burse şi Colegiul „Moise Nicoară” şapte asemenea burse. Mai primesc cei 90 de lei lunar, trei elevi de la Liceul Sportiv, câte doi elevi de la Liceul Baptist „Alexa Popovici” şi Colegiul „Csiki Gergely” şi un elev de la Liceul Tehnologic „Caius Iacob”.
Mai mult de jumătate din numărul bursierilor de merit sunt în trei şcoli din Arad. Elevii de la „Moise Nicoară” pot primi aprobarea consilierilor pentru 810 burse de merit (din cei aproximativ 1.000 de elevi), cei de la „Dimitrie Ţichindeal” pentru 665 de burse iar elevii de la „Ghiba Birta” pentru 531 de burse de merit. Adică peste 57% din totalul numărului de burse. Tot de ordinul sutelor sunt şi la „Sabin Drăgoi”, unde elevii pot primi nu mai puţin de 373 de burse pentru rezultatele obţinute şi la Şcoala Gimnazială „Aurel Vlaicu”, unde pot fi acordate 287 de burse.
Burse sociale şi de studiu
Pentru cei care provin din familii cu venituri mici, consilierii locali trebuie să aprobe 1.131 de burse din care 914 sunt cele de ajutor social. Cei mai mulţi posibili beneficiari ai ajutorului social sunt la Şcoala Gimnazială „Ilarion Felea”, 142 de elevi şi la Colegiul „Csky Gergely”, 140 de elevi.
Cuantumul burselor
Bursele de performanţă înseamnă 90 de lei pe lună, bursele de merit 80 de lei, cele de studiu 70 lei iar cele sociale 60 de lei. Suma totală propusă spre aprobare consilierilor locali pentru plata acestor burse lunare pentru trimestrul II al anului şcolar 2015-2016 este de 1.537.040 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!