Bărbatul fusese arestat preventiv în octombrie 2022, după ce polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului de droguri.
Atunci, aceștia au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară. Din cercetări a reieșit că două persoane ar fi încercat să introducă, într-un penitenciar, droguri de mare risc și substanțe psihoactive.
În cauză, a fost dispusă măsura reținerii, față de cele două persoane, ulterior, una dintre acestea fiind arestată preventiv, de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad, iar cealaltă plasată sub control judiciar. Acum, bărbatul reținut a fost condamnat de judecătorii de la Tribunalul Arad.
Conform soluției pe scurt publicată pe portalul instanței de judecată, „În temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 13 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal, condamnă inculpatul Codeuş Ovidiu Dumitru, în prezent arestat preventiv în cauză, în Penitenciarul Arad, la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în varianta agravată a trimiterii sau livrării într-un loc de detenţie, în stare de recidivă post-executorie”. În plus, instanța „condamnă inculpatul la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive, fără drept, în stare de recidivă post-executorie”.
Judecătorii au aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 8 ani de închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din cuantumul celeilalte pedepse stabilite, adică un spor de 1 an de închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani de închisoare.
Din această pedeapsă va fi dedusă durata reţinerii din data de 05.10.2022 şi a arestării preventive din data de 06.10.2022 până în prezent.
Tot în ședința de judecată de pe 12 mai, magistrații au dispus „confiscarea specială în vederea distrugerii potrivit art. 574 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală a: cantităţii de 10,32 gr. JWH-210; 8 pacheţele dreptunghiulare din foițe de hârtie impregnate cu substanțe psihoactive; 49,00 gr.; 13,29 gr.; 745,67 gr., fragmente vegetale care conţin substanţele psihoactive; 10 comprimate care conţin Metiltestosteron; un lichid transparent, ambalat în 3 (trei) recipiente din sticlă transparentă cu etichete inscripţionate «Acetona Gabrini 50 ml»; un lichid transparent, ambalat într-un recipient din sticlă transparentă cu etichetă inscripționată «96° Alcool etilic»; un lichid de culoare verde, ambalat într-un recipient din material plastic transparent cu pulverizator şi etichetă inscripţionată «Rivex»; 5(cinci) recipiente tip caserolă de diferite dimensiuni, din material plastic transparent, in/pe care se observă urme materie; 3(trei) pahare din material plastic mov, in/pe care se observă urme materie; un recipient tip borcan, din sticlă transparentă, în/pe care se observă urme materie; 2(două) recipiente cu pulverizator, din material plastic, unul transparent şi unul de culoare albastră, în/pe care se observă urme de materie; o seringă cu capacitate de 60 ml, din material plastic transparent, în/pe care se observă urme de materie; un cântar electronic de culoare gri, în/pe care se observă urme materie; un pahar din sticlă transparentă, în/pe care se observă urme de materie; 2 (două) linguri de dimensiuni diferite, metalice, în/pe care se observă urme de materie; o pensulă cu par de culoare neagră, pe care se observă urme de materie, folosite de către inculpat la săvârșirea faptelor, bunuri deținute contra dispozițiilor legale și depuse la camera de corpuri delicte a IPJ Arad/Timiș. În temeiul dispozițiilor art. 7 alin. 1 raportat la art. 4 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Codeuş Ovidiu Dumitru, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare. În temeiul dispozițiilor art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, informează inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 12.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.”.
Sentința de vineri, 12 mai, a Tribunalului Arad, nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Trimite articolul
XÎși pregătea intrarea. Om prevăzător.