ARAD. „Europe Day – Europa la noi acasă” a fost motto-ul acțiunilor din acest an prin care s-a marcat Ziua Europei în Arad. Pe platoul din fața Primăriei Arad, atmosfera de sărbătoare a fost „condimentată” cu dansuri tradiționale și moderne, cu picturi deosebite și cu multă voie bună. Deschiderea a fost făcută de trupa Doma Art Syle, coordonată de Dorian Cosma și de elevi de la Palatul Copiilor. A urmat un spectacol de muzică și dansuri tradiționale românești și ale minorităților istorice, care și-au etalat costumele reprezentative și bine păstrate de sute de ani.
Au urcat pe scenă Grupul vocal „Sânzienele“, coordonat de prof. Marioara Micle, „Banat-Ja” – prezentând tradițiile minorității germane din Arad, o formație de la Colegiul „Csiki Gergely”, Ansamblul „Kolo” al minorității sârbe din Arad, iar comunitatea bulgară a fost reprezentată de o parte a membrilor ansamblului „Balgarče“ din Vinga. Minoritatea rromă a făcut spectacol prin trupa de dansuri „Sukarii” din Arad, cu un program de dansuri tradiționale.
Programul a mai cuprins muzică ușoară interpretată de elevii de la Palatul Copiilor Arad.
La 9 mai, Uniunea Europeană a sărbătorit Ziua Europei, momentul reprezentând data la care a fost semnată Declarația Schuman de la 9 mai 1950.
GALERIE FOTO
Trimite articolul
XFragment din declarația lu ala de la 1950 :: “”angajându-se să le furnizeze tuturor ţărilor membre elementele principale ale producţiei industriale, în condiţii egale.””::, ::”” Europa va putea să ducă mai departe realizarea uneia dintre misiunile sale esenţiale: dezvoltarea continentului african.””:. ::”” Înalta Autoritate comună care se ocupă de administrarea întregului sistem va fi alcătuită din personalităţi independente numite de guverne, respectându-se principiul reprezentării egale””::. De citit toată declarația dar nu printre rânduri.