Elevii au fost culeşi din baruri, de la cumpărături şi de la plimbare, din zonele centrale ale oraşului şi din cartierul Aradul Nou şi zona Autogară. Poliţiştii spun că aceste controale periodice fac parte din proiectul partenerial local denumit Stop abandonului şi absenteismului şcolar . Astfel de activităţi vor continua pe toată perioada anului şcolar, corelate cu activităţile de prevenire ce vor fi desfăşurate de poliţişti în unităţile de învăţământ, pentru a atrage atenţia tinerilor şi părinţilor acestora asupra consecinţelor şi riscurilor la care se expun prin abandon şi absenteism , au declarat reprezentanţii IPJ Arad. Numele elevilor care au fost prinşi chiulind vor fi transmise unităţilor de învăţământ, acestea urmând să ia măsurile disciplinare care se impun.
Zeci de elevi au fost prinsi chiulind de la ore
Elevi preveniţi de poliţişti pentru a nu ajunge infractori
Citiți principiile noastre de moderare aici!