Vestea șoc a venit prin telefon. Cu detalii care nu lăsau loc de îndoială că cele relatate ar fi reale. Femeia care a ridicat receptorul a intrat în stare de șoc. Vocea de la celălalt capăt, care părea a fi a soțului ei, gâtuită de emoție și care se adresa cu un apelativ cunoscut doar în familie, o informa că a lovit o fetiță cu mașina. Accidentul s-ar fi produs pe drumul pe care tocmai plecase cu câteva minute înainte. Iar telefonul a fost pasat unui „comandant” care, după ce i-a comunicat soției că soțul ei tocmai a fost arestat pentru 24 de ore, cerea 650 de euro pentru ca familia fetei accidentate să nu depună plângere. Timp de gândire 10 minute și interdicția clară de a mai suna pentru a cere detalii.
După 10 minute, telefonul a sunat din nou pentru a fi oferite detaliile legate de depunerea banilor. Doar că femeia nu avea bani și între timp alți membri ai familiei au luat legătura și cu soțul ei care, evident nu fusese implicat în niciun eveniment rutier. Totul fusese o farsă pusă la cale după metoda clasică „accidentul” pentru a-i lua niște bani. La un moment dat, în timpul discuției, chiar s-a negociat un pic suma care se putea reduce și la jumătate.
Metoda accidentul
La câteva ore după ce totul fusese infirmat, după ce știa că soțul ei este bine și nu a pățit nimic, femeia încă era în stare de șoc. La fel ca și cei din familie. „Poveștile pe care ți le spun la telefon sunt foarte exacte. Știa cum i se spune în familie doamnei, știa unde se află pentru că se afla în vizită la fiica ei, știa unde a plecat soțul. Totul părea verosimil. Și dacă mai punem și șocul unei asemenea vești, erau toate șansele să crezi toată povestea”, ne relatează un apropiat al familiei, care a decis să facă publică toată întâmplarea pentru a-i avertiza pe arădeni.
O poveste care seamănă cu multe altele despre care am mai scris. Polițiștii au numit-o „metoda accidentul”, care a făcut multe victime printre arădeni. Unii au dat și banii, alții au fost doar șocați de vestea venită prin telefon. Toți au fost victimele unor „voci” care nu se știe de unde au foarte multe informații legate de viitoarele „victime”, despre viața lor privată, despre drumurile lor și locul în care se află. Chiar dacă șocul nu poate fi evitat, poate fi evitat transferul de bani, cu puțină luciditate și cu o minimă verificare a situației. Sau cu un telefon la poliție care poate infirma presupusul accident.
Citiți principiile noastre de moderare aici!