Un autoturism al Poliţiei Rutiere a fost aproape distrus în urma unui incident petrecut pe DN 7. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad (IPJ), Camelia Tuduce, se pare că de vină ar fi fost un şofer italian. „Poliţistul circula regulamentar pe DN 7, iar, la un moment dat, un şofer italian care circula pe contrasens a intrat într-o depăşire neregulamentară. Pentru a evita impactul, poliţistul a virat dreapta şi a intrat cu maşina în şanţ, autoturismul suferind avarii importante”, declară Camelia Tuduce.
Aceasta spune că, din fericire, nu au existat victime, dar italianul vinovat de acest incident va fi tras la răspundere. „S-a făcut cercetarea la faţa locului, iar pe numele şoferului vinovat va fi întocmit un dosar de cercetare penală. În plus, acesta va trebui să suporte şi costul reparaţiei maşinii de Poliţie”, a încheiat purtătorul de cuvânt al IPJ.
Le-a luat foc masina in atelierul de reparatii
Citiți principiile noastre de moderare aici!