Martorii prezenţi (avocaţi, judecători şi persoane aflate la faţa locului) au rămas şocaţi de imaginea pe care au văzut-o. Graţian Iulian G., deţinutul cu pricina, a fost arestat în 2002 şi condamnat la 10 ani de închisoare pentru tâlhărie, urmând să fie eliberat în cel mai scurt timp.
Reprezentanţii Penitenciarului Arad spun că problemele personale l-au împins pe Graţian Iulian G. să comită această faptă. „Gesturile de acest fel sunt o consecinţă a privării de libertate”, a declarat Eduard Magold, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad.
Deţinutul nu şi-a pus viaţa în pericol niciun moment. Acesta şi-a înfipt cuiul între cele două loburi ale creierului, singura leziune fiind la intrarea în craniu. Acesta nu este un caz singular. În 2010, peste zece deţinuţi din închisoarea arădeană au fost transportaţi la secţia de Urgenţe a Spitalului Judeţean Arad după ce au recurs la asemenea metode pentru a protesta.
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!