Arad. Duminică seara, în jurul orelor 21, în zona UTA, un bărbat cu vârsta de 57 de ani, identificat cu domiciliul în județul Olt, folosea un pistol ca să ”amenințe” trecătorii.
“Polițiștii locali de la Biroul Ordine Publică și Intervenție aflați în patrulare în zona respectivă s-au autosesizat, l-au imobilizat și i-au confiscat presupusa armă, care s-a dovedit a fi un pistol cu capse.
A fost solicitată Salvarea, precum și prezența unui echipaj de la Poliția Municipiului, care a preluat pistolul respectiv, iar făptașul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe și ulterior internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Arad”, informează Poliția Locală într-un comunicat de presă.
Pentru tulburarea liniștii publice, contravenientul a fost sancționat cu amendă contravențională de 1.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Trimite articolul
XAsta da stire, au acționat… ca la carte!!!! Păcat că sunteți incapabili dar pe niste salarii imense plătite de noi toti. Apropo…pe lângă faptul că folositi girofarele fără motiv….cum.dirijează circulația domnul agent polițist local…..cand e rosu ne opreste si el cand e verde trecem. cine nu a-si are rostul….polițistul sau senatorul?
-
Să știi că ajută la Podgoria când e polițistul local.. mai da drumul câtorva mașini pe timpii morți ai semafoarelor,ajuta foarte mult.. nu mai tot comenta de dragul de a comenta..e foarte bine că există locala și că dă amenzi..nimeni nu mai respectă nimic pe aici