La prezentarea noului număr al revistei au participat peste 100 de elevi ai ciclului primar împreună cu învăţătoarele lor. Doamna director, prof. Mihaela Voştinar, a discutat cu cei prezenţi despre însemnele şcolii: imnul, drapelul, sigla, mascota, revista şcolii şi uniforma. A mulţumit celor care au făcut posibilă apariţia revistei: Asociaţiei EDUCATIO şi Centrului Judeţean de Voluntariat Arad, cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor care au publicat în acest număr. Editarea unei reviste este o realizare importantă pentru orice şcoală, fiind o rampă de lansare pentru copiii talentaţi. Au fost evidenţiaţi elevii care şi-au publicat creaţiile literare în acest număr al revistei, ne-a spus prof. înv. primar Misarăş Liliana, redactor-şef al revistei.
D-na director spunea în editorial: “Avem tot ce este necesar pentru un învățământ de bună calitate, performant chiar. Așteptăm din partea elevilor dorința de a învăța, muncă temeinică și respect pentru tot ceea ce le punem la dispoziție”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!