„Din nefericire, există şi câteva implicaţii negative sesizabile publicului, pentru care ne cerem scuze, însă se lucrează la remedierea imediată a lor. În acest moment încercăm să finalizăm întregile lucrări pe parcursul acestei zile, urmând ca lucrurile să revină la normal. Ne cerem scuze pe această cale, tuturor vizitatorilor care au fost incomodaţi în ultimele zile din cauza acestor lucrări”, informează reprezentanţii unităţii comerciale.
Atrium Center Arad este un centru comercial cu 150 de unităţi pe o arie totală de peste 67.500 mertri pătraţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!