Mai multe de atât, șoferul i-a mințit pe polițiști, prezentându-se sub o altă identitate. Tânărul venea tocmai din Italia. Cu ocazia controlului de frontieră, acesta a declarat că se numeşte Alin R. şi că şi-a pierdut documentele de identitate şi permisul de conducere pe teritoriul Italiei. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că identitatea declarată aparţine altei persoane, acesta numindu-se de fapt Marian N. Totodată s-a mai constatat că susnumitul nu deţine permis de conducere , au declarat reprezentanții Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Arad. Tânărul este cercetat pentru conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a avea permis de conducere, fals privind idenitatea și tentativă la trecerea ilegală a frontierei de stat.
A condus masina din Italia, fara permis auto
NĂDLAC. Un tânăr de 29 de ani a fost prins la frontiera Nădlac, pe când vroia să intre în țară, la volanul unei mașini înmatriculate în Franța, fără permis de conducere.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
ARAD. Juniorii Academiei UTA au „gustat”, din nou, din emoțiile meciurilor oficiale. A fost o nouă rundă din Cupa României, iar tinerii jucători ai „Bătrânei Doamne” a câștigat pe linie.
ARADON opinii
Iarna se pregătește să plece deși parcă nici nu a trecut pe aici. Mi-e tare dor de zăpadă, să stau la fereastră privind căderea fulgilor leneși, să mă scufund în pacea ei ca într-un covor de vată. Dar, nu-i! Și-mi vine să rup fila din calendar că și-a pierdut zăpezile de altădată.
ARADON Sport local
Ediţia 9 a Campionatului Judeţean de fotbal în sală a fost câştigată de o echipă din Liga 5.
Local
Aceștia au mai fost solicitați să intervină cu echipajele SMURD și la 82 de cazuri în care a fost nevoie de asistență medicală.
UT Arad
Mijlocașul UTA-ei este, iarăși, într-un clasament al CIES, de astă dată al mijlocașilor centrali.
Local
Acesta a fost adus din Belgia, având emis de către Judecătoria Arad, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani şi 8 luni.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. La sfârşitul săptămânii trecute, în Capitală, a avut loc Campionatul Naţional de judo Under 18 (juniori 2). Într-o companie selectă, sportivul arădean David Mercea (dublă legitimare CS Municipal – CSŞ Gloria) a impresionat pe tatami.
Local
Noul parc comercial de retail are aproximativ 10 mii de metri pătrați și este dezvoltat de către compania poloneză Scallier.
Local
În vârstă de 90 de ani, el a primit Crucea „Sfântul Ierarh Sava Brancovici” pentru mireni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!