Start la proiectul lansat de CJA prin vicepreşedintele Adrian Ţolea şi consilierul judeţean Ionel Costin. Pecica va fi primul oraş care, timp de şase luni, va fi capitala culturală a judeţului, în baza proiectului „Cetatea culturală a judeţului Arad”, alegerea aparţinând, potrivit lui Ionel Costin, aleşilor din comisia de cultură, care au votat în unanimitate pentru această localitate. Mai marii CJA susţin că, în timpul deliberării, s-a ţinut cont de criterii precum capacitatea financiară pe care o au oraşele şi posibilitatea de a susţine acest proiect, numărul locuitorilor, elevilor, dar şi de faptul că unele primării au solicitat să devină capitală culturală în primăvara şi vara lui 2009, pentru a putea finaliza infrastructura culturală necesară unui astfel de proiect (cum a fost cazul primăriilor Sebiş şi Pâncota). Atât vicepreşedintele CJA, cât şi consilierul local şi primarul de Pecica au negat faptul că alegerea acestui oraş are vreo legătură cu campania electorală pentru parlamentare.
Evenimente
De la finele lui octombrie, când va fi inaugurat acest proiect, şi până în martie, Teatrul Ioan Slavici va aduce la Pecica trei piese, marionetele şi păpuşile gigant vor încerca să-i cucerească pe cei mai mici, Filarmonica va organiza trei concerte, Casa de Cultură a Municipiului spectacole de muzică populară, cei de la muzeu, cei de la Centrul Cultural şi alte instituţii CLM şi CJA vor organiza şi ele manifestări tot aici. O primă manifestare va fi însă dedicată minorităţii maghiare din Pecica. Totul, în schimbul a 500.000.0000 lei vechi.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!