Funeriu a venit în PDL chiar la înfiinţare, în urma fuziunii cu PLD, partidul lui Stolojan, al cărui membru era la acea oră. În cadrul unui interviu, Funeriu recunoaşte că nu PDL l-a propus pentru funcţia de ministru, ci Traian Băsescu. Dealtfel, Funeriu s-a declarat fără rezerve partizan al Mişcării Populare, pe care o vede condusă de către traian Băsescu, după expirarea mandatului. Chiar dacă, oficial, organizaţia arădeană l-a susţinut permanent, deputaţii, mai ales fostul şef al Inspectoratului şcolar, Marius Gondor, l-au criticat destul de des pentru deciziile luate ca ministru.
Organizaţia PDL Arad nu are nicio legătură cu propunerea de excludere a lui Daniel Funeriu, acesta fiind transferat la o organizaţie din Bucureşti cu mult înainte de a deveni ministru.
CITESTE SI:
Daniel Funeriu, in atentia DNA
Falca i-a dat lectii ministrului Funeriu
Citiți principiile noastre de moderare aici!