Cu toate că nu multă lume se aştepta, consilierii judeţeni din partea USL s-au prezentat la a doua strigare pentru validarea Consiliului Judeţean Arad (CJA). Aceştia au pus capăt agoniei conducerii de la judeţ, care se vedea deja în situaţia de a convoca şi a treia şedinţă pentru a încerca validarea consilierilor şi alegerea vicepreşedinţilor. Alianţa MCL-UDMR-PPDD a reuşit, cu această ocazie, să îşi valideze şi vicepreşedinţii nominalizaţi încă de acum câteva săptămâni, dar care nu au putut fi aleşi din cauza lipsei de cvorum a şedinţei de marţi.
Şi tot acum s-a stabilit, în mare parte, şi numărul de voturi care vor balansa de fiecare parte în fiecare şedinţă de consiliu de acum încolo: MCL-UDMR-PPDD – 19 voturi, iar USL – 14 voturi.
La această şedinţă toate proiectele de hotărâre care au ridicat probleme (cum ar fi componenţa comisiei de validare a consilierilor şi mandatele celor doi vicepreşedinţi) au fost numărate 19 contra 13, deoarece Mircea Purcaru, consilier judeţean din partea USL, a absentat motivat, fiind plecat la o înmormântare. Ca atare, la viitoarea şedinţă CJA, Purcaru va fi validat în funcţia de consilier judeţean şi va intra în aparatul de vot al USL. Dar să mergem pe firul şedinţei pentru vedea întreaga desfăşurare a validării celor aleşi de arădeni să îi reprezinte în CJA. După ce s-a făcut prezenţa şi s-a stabilit că există cvorumul necesar, consilierii au fost invitaţi să propună şi să voteze comisia de validare a aleşilor.
„Triumviratul” care deţine majoritatea a propus cinci nume, în timp ce USL-ul a venit cu unul singur. Cum era de aşteptat, Puterea şi-a votat propunerile. După ce au fost îndeplinite toate cerinţele legale, consilierii judeţeni au fost validaţi şi au depus jurământul. Apoi au urmat propunerile pentru vicepreşedinţii CJA. Partidele de la putere au înaintat două nume, respectiv Romulus Remus Guţu (de la PPDD) şi Eusebiu Pistru (de la MCL), în timp ce USL a contracarat cu alte două propuneri, făcute doar de dragul propunerii, şi anume Vasilică Damian şi Teodor Vesa, relativ anonimi pe piaţa politică a Aradului. După cum era de aşteptat, maşina de vot a Puterii a început încă din prima şedinţă să funcţioneze la putere maximă: Guţu şi Pistru au primit voturile necesare pentru a ocupa funcţiile, în timp ce Damian şi Vesa au fost votaţi de toţi colegii de alianţă, dar fără succes. În cazul ambelor funcţii de vicepreşedinţi scorurile au fost identice cu cel enumerat mai sus: 19 – 13 în favoarea MCL-UDMR-PPDD.
Vrea dezvoltare
Imediat după şedinţa de constituire a CJA şi de alegere a vicepreşedinţilor, preşedintele CJA, Nicolae Ioţcu, a declarat că „am reuşit, la a doua întâlnire, să constituim legal Consiliul Judeţean Arad şi să alegem cei doi vicepreşedinţi. Oficial, de astăzi începe noul mandat al CJA. Judeţul are nevoie de un consiliu care să muncească pentru dezvoltare”. Iar declaraţia i-a fost împărtăşită şi de către noul vicepreşedinte, Eusebiu Pistru. „Mulţumesc colegilor că mi-au dat votul lor de încredere. Sunt onorat să fac parte din conducerea judeţului Arad. Vin în postura de vicepreşedinte cu gândul de a duce mai departe proiectele de dezvoltare începute deja, dar şi cu gândul de a realiza noi proiecte pentru judeţul nostru”, a spus fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, actualul vicepreşedinte al CJA pe infrastructură.
Guţu, indecis
Celălalt vicepreşedinte, Romulus Remus Guţu, nu a fost foarte decis în declaraţiile pe care le-a dat. Cu toate acestea, şi el a avut de adus mulţumiri şi, spre stupoarea tuturor, în primul rând le-a mulţumit celor de la USL. „Le mulţumesc colegilor de la USL că au făcut act de prezenţă pentru constituirea consiliului, dar şi partidului pe care îl reprezint pentru încrederea acordată”, şi-a început Guţu discursul. Întrebat despre alianţa cu cei pe care Dan Diaconescu îi numea „ciocoi”, respectiv PDL (MCL), Guţu a precizat că „nu am făcut niciun protocol şi nicio alianţă cu nimeni. Trebuia să facem un pas în stânga sau în dreapta pentru asigurarea unei majorităţi”. Întrebat de ce i-a ales, totuşi, pe cei din MCL, Guţu a „scăpat păsărica”, susţinând că „am obţinut tot ce ne-am propus: un post de viceprimar al municipiului şi unul de vicepreşedinte la CJA”. „Oricum, în orice parte am fi mers, am fi fost acuzaţi de ceilalţi”, a mai încercat Guţu să dreagă busuiocul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!