ARAD. Din dragoste, compasiune, respect şi mulţumire faţă de Dorel Popa şi faţă de familia acestuia, oameni veniţi de pretutindeni au umplut, şi joi seara, Biserica Maranata, unde s-a oficiat slujba de priveghi. S-au prezentat mesaje de condoleanţe şi de susţinere a familiei greu încercate, mesaje venite de peste mări şi ţări. S-au spus rugăciuni, cuvinte de îmbărbătare şi s-au adus flori şi coroane. Pastorul Daniel Cojiţă a ţinut să menţioneze că s-au primit coroane chiar şi din partea Arhiepiscopiei (însuşi ÎPS Timotei venind la Maranata în cursul zilei de joi) şi din partea primului ministru al României, Victor Ponta.
Vă prezentăm, mai jos, câteva din gândurile celor care au luat cuvântul în cea de a doua seară de priveghere a lui Dorel Popa.
„A transformat un vis în realitate”
Vizibil emoţionat, Nelu Rediş, directorul Liceului Baptist Alexa Popovici din Arad, a exprimat în numele profesorilor, elevilor şi părinţilor, profunda compasiune pentru familia greu încercată. „Mângâierea şi nădejdea noastră stau în certitudinea că pentru cei care se săvârşesc în Hristos, moartea nu e decât pragul spre veşnicie, iar despărţirea este vremelnică. Speranţa reîntâlnirii ne îmbărbătează inimile, iar pilda trăirii şi slujirii ne rămâne călăuză şi îndemn” – a spus prof. Nelu Rediş. El a vorbit apoi despre contribuţia esenţială a lui Dorel Popa la construirea clădirii Liceului Baptist din Arad, despre încrederea, entuziasmul, convingerea şi perseverenţa cu care Dorel Popa a reuşit să transforme visul în realitate.
„Ne despărţim de fratele Doru Popa pentru o vreme, dar îi preţuim exemplul trăirii şi al dedicării pe care suntem încredinţaţi că le aşteaptă o dreaptă răsplătire, căci este o onoare să-l slujeşti pe Dumnezeu până la capăt!” – a încheiat Nelu Rediş.
„Mai mult pentru arădeni decât pentru sine”
Un cuvânt cu o înaltă încărcătură emoţională a fost rostit de către prefectul Cosmin Pribac: „Deplângem cu toţii plecarea dintre noi a unui asemenea om, o pildă de bunătate, de înţelegere şi de dăruire pentru toţi cei din jurul său. Dorel Popa era încă tânăr, în putere. Era un bărbat care mai avea multe gânduri, multe dorinţe de împlinit pentru el, dar mai ales pentru comunitate. Nu doar pentru comunitatea religioasă – căreia îi aparţinea cu toată fiinţa –, ci pentru comunitatea cetăţenească, în genere. Pentru că aşa a fost Dorel Popa, aşa a trăit şi aşa va rămâne în memoria şi în sufletele noastre: ca un om care s-a împărţit celorlalţi, s-a oferit pe sine, ne-a oferit necondiţionat şi dezinteresat energia şi iubirea lui. (…) Dorel Popa a înţeles să se implice în viaţa cetăţii, să pună umărul, mintea, pregătirea sa intelectuală ca primar ori ca şi consilier local municipal, pentru un Arad mai frumos, mai prosper, pentru o viaţă mai bună şi mai demnă a tuturor arădenilor. Şi a făcut-o cu onestitate şi a clădit cu pricepere. Multe ne rămân de pe urma străduinţei sale, pentru multe trebuie să-i fim recunoscători. Dorel Popa a administrat Aradul cu demnitate şi onoare. Odihnă veşnică, domnule primar! Arădenii sunt mândri şi recunoscători pentru că te-au avut păstor şi că ai fost din toate punctele de vedere, fără a-ţi cruţa energia, mai mult un om pentru ei decât pentru tine.”
Dedicat credinţei şi adevărului
Deputatul Flavius Măduţa a vorbit despre prietenul său Dorel Popa, aşa cum l-a cunoscut el: „un om bun, inteligent, citit, prietenos, educat, optimist, vesel, gata întotdeauna să sară în ajutorul fiecăruia. Dorel Popa a fost omul care a pus principiile mai sus decât interesul personal imediat. Asta poate că l-a şi făcut să piardă în politică, în confruntările cu cei care au gândit altfel, dar a câştigat în viaţă. Dorel Popa a ştiut care sunt lucrurile care contează în viaţă. A iubit, înainte de toate, oamenii. A găsit la fiecare dintre noi părţile bune” – a punctat Flavius Măduţa. Apoi a transmis familiei îndoliate condoleanţe din partea premierului Victor Ponta „care a apreciat întotdeauna personalitatea complexă a omului Dorel Popa. Aradul a pierdut o mare personalitate, un om deosebit, dedicat credinţei şi adevărului. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!” – a încheiat Flavius Măduţa.
„Un bun ambasador al lui Dumnezeu”
Pastorul baptist Philip Kaye, din Marea Britanie, l-a caracterizat pe Dorel Popa ca fiind „un om integru, un ambasador bun al lui Hristos”.
„Dumnezeul nostru i-a dat lui Doru mai multe slujbe şi sunt convins că el a îndeplinit aceste slujbe având în minte slava lui Dumnezeu. (…) Ca fiecare dintre noi, şi el a fost un instrument în mâna lui Dumnezeu. Un păcătos mântuit prin har, în mâinile unui Dumnezeu suveran. Mulţumim lui Dumnezeu pentru toată amintirea pe care i-o vom purta de acum înainte!” – a subliniat Philip Kaye.
Revoluţionarul Dorel Popa
Valentin Voicilă a ţinut să întregească imaginea lui Dorel Popa prezentând contribuţia pe care a avut-o răposatul la revoluţia din decembrie 1989. „Fratele Doru Popa este o parte a revoluţiei române. Fratele Doru Popa este luptător remarcat prin merite deosebite în revoluţia română din decembrie 1989” – a spus Valentin Voicilă. Şi a continuat: „Aş vrea să le spun fraţilor baptişti de aici că v-a iubit foarte mult, n-a putut să vă spună cât de mult v-a iubit! A dus o luptă extraordinară pentru întărirea comunităţii baptiste. A deschis uşi şi a dus la capăt ceea ce şi-a propus. N-am de ce să plâng când mă gândesc la amintirea legată de Doru. A rămas în imagini, în cărţi de istorie, a rămas în inimi, a rămas în cuvinte. A făcut ceea ce Domnul i-a dat. Slava este numai a lui Dumnezeu – pentru această clădire, pentru tot ce s-a făcut în acest oraş prin fratele Doru Popa!”
Mesaj de unitate
În încheierea slujbei de priveghi de joi seara, a luat cuvântul pastorul Nelu Aliman, care a ţinut să remarce: „Dacă plecarea fratelui Doru ne dă un mesaj, ne dă un mesaj de unitate. Cred că de mâine încolo ar trebui să fim mai buni, mai sfinţi, mai credincioşi, mai dedicaţi lui Dumnezeu. Moartea lui Doru a fost o decizie a lui Dumnezeu. Dar moartea lui Doru trebuie să fie şi decizia noastră de a fi mai pocăiţi, de a fi mai dedicaţi lui Dumnezeu.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!