Duminică seara, după ora 19, polițiștii arădeni au fost sesizați că pe malul Mureșului, un bărbat „face scandal”.
„La fața locului a fost legitimat un arădean de 32 de ani, sub influența alcoolului, care manifesta un comportament haotic (agresiv și pasiv), din relatările acestuia fiind și sub influența altor substanțe. A fost solicitat un echipaj al I.J.J. Arad, cu sprijinul căruia bărbatul a fost încătușat și transportat la Spitalul Clinic Județean – Secția Psihiatrie”, au transmis cei de la Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Bărbatul urmează a fi sancționat cu amendă de 1.500 de lei, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și consum de alcool în locuri publice.
Trimite articolul
XAr trebui să le arătați și fața acestor specii , să știm și noi de cine să ne ferim ,că este lumea plină de nebuni.
De ce nu vin mascații să-l la și pe Duma Dan din Confecții , care deranjează locuitorii de pe strada Rodnei și pe cei din jur ?… Zilnic bea în stradă , strigă și mai nou are și o boxă portabilă… Oamenii sunt obligați să-l suporte zilnic . Un domn polițist aflat în trecere prin zonă și căruia un vecin i s-a plâns, a spus că problema e cunoscută dar n-au ce să-i facă !… E posibil așa ceva ? Trebuie adusă televiziunea ca să se rezolve ceva?