„Un bărbat în vârstă de 39 de ani, care a aprins marți, 6 august 2019, un foc pe un teren viran situat pe strada Poetului a fost sancționat contravențional de polițiștii locali cu atribuții de ordine publică. Cei care au alertat autoritățile, la numărul de telefon al Dispeceratului DGPL Arad, au fost localnicii din zonă, îngrijorați de posibila propagare a unui incendiu. Înainte de a fi îndepărtat din zonă, L.C. a trebuit să stingă focul, să curețe perimetrul afectat și a fost amendat cu 200 de lei”, au anunţat cei de la Poliţia Locală Arad.
A făcut un foc şi a luat amendă
A făcut un foc şi a luat amendă
ARAD. Un bărbat din Arad a fost amendat de poliţiştii locali, după ce a aprins un foc pe strada Poetului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, le-a cerut joi statelor membre ale alianţei şi altor parteneri occidentali să furnizeze sprijin suplimentar pentru Ucraina, în contextul apropierii sezonului rece, transmite DPA.
Ştiri sportive
România a fost învinsă de Japonia cu scorul de 2-1, joi seara, în prima rundă a turneului final al competiţiei feminine de tenis pe echipe, Cupa Billie Jean King, joi, la Malaga (Spania).
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat joi că, potrivit informaţiilor confirmate de către autorităţile spaniole, alţi doi cetăţeni români au fost identificaţi ca fiind decedaţi, din cauza inundaţiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni.
România
Evoluţia sub aşteptări a PIB-ului României în trimestrul trei determină economiştii să ia în considerare modificarea prognozelor de creştere economică, unii dintre ei vorbind de ajustări semnificative ale cifrelor de la estimări iniţiale de 1,9% până la 0,8% pentru întregul an 2024.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 14-11-2024 sunt următoarele:
Mapamond
Uniunea Europeană a anunţat joi că a finanţat, pentru prima dată, achiziţia comună de arme de către statele membre, cea mai mare parte a acestor achiziţii urmând să meargă către Ucraina, transmite AFP.
România
Aproape trei sferturi dintre români (72%) sunt îngrijoraţi de creşterea preţurilor, iar majoritatea va aloca un buget mai mic per achiziţie, comparativ cu anul 2023, indică rezultatele 2024 Holiday Shopping Report, cel mai recent studiu Offerista derulat la nivel european.
Citiți principiile noastre de moderare aici!