ARAD. Un tânăr de 26 de ani, din Arad, a furat un portmoneu cu acte de identitate, carduri bancare și bani dintr-un autoturism. Tânărul a folosit bani de pe unul dintre cardurile găsite în portmoneu pentru a face plăți online către un site cu jocuri de cărți.
“Poliţiştii Secţiei nr. 2 Poliţie, l-au depistat pe B. Sorin de 26 ani, din Arad, suspect în cazul unui furt comis pe raza municipiului, faptă rămasă iniţial cu autori necunoscuţi. Acesta a sustras dintr-un autoturism aparţinând lui K. Robert, un portofel cu acte de identitate, carduri bancare şi bani, ulterior încercând să extragă bani de pe un card la un bancomat. Totodată, din verificări s-a stabilit faptul că bărbatul a plătit online suma de 200 de euro, de pe acelaşi card, către un site cu jocuri de cărţi”, au declarat reprezentanții IPJ Arad.
Tânărul este urmărit penal pentru infracţiunile de furt calificat şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia fără consimţământul titularului, bărbatul fiind cercetat în stare de arest preventiv şi în altă cauză.
Citiți principiile noastre de moderare aici!